Biden îl va primi pe Zelenski la Casa Albă la 30 august

Preşedintele american Joe Biden intenţionează să reafirme sprijinul 'inflexibil' al Washigtonului faţă de Kiev, prin primirea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski la 30 august la Casa Albă, a anunţat miercuri executivul într-un comunicat, potrivit AFP.

"Această vizită va fi ocazia de a reafirma sprijinul necondiţionat al SUA faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, în faţa actualei agresiuni desfăşurate de Rusia în Crimeea şi în regiunea Donbas", a precizat Casa Albă.

Ucraina este în dispută cu Rusia de la sosirea la putere a pro-occidentalilor la Kiev în 2014, urmată de anexarea peninsulei Crimeea de către Moscova şi de un război în Est cu separatişti proruşi.

Biden i-a transmis la început de iunie invitaţia sa lui Zelenski.

Preşedintele american "este nerăbdător să îl primească la Casa Alba în această vară", a declarat consilierul său de securitate naţională, Jake Sullivan.

Preşedintele Zelenski a răspuns că este încântat de această viitoare întâlnire care va permite, în opinia sa, "să se discute mijloacele de a extinde cooperarea strategică între Ucraina şi SUA".

La mijlocul lunii iunie, Volodimir Zelenski şi-a exprimat totuşi regretul că Joe Biden s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin înaintea sa. Summitul dintre Biden şi Putin a avut loc la 16 iunie la Geneva.AGERPRES


populare
astăzi

1 Toamnă caldă până în noiembrie: temperaturi peste normal și nopți cu brumă

2 Hopa! / Simion îl leagă pe Grindeanu de dosarul fostului său șef de cabinet de la ARR, la care procurorii au găsit peste 500.000 de euro, parte din ei î…

3 Cutremur la Berlin / Fostul șef al spionajului german, arestat pentru trădare

4 Familia lui Călin Georgescu, audiată la DIICOT în dosarul de înșelăciune

5 Șocul unei proprietare din Cluj: ce au lăsat în urmă chiriașii model