Bihor: ADP Oradea a realizat, în anul 2021, un profit net de 11,9 milioane de lei

Bihor: ADP Oradea a realizat, în anul 2021, un profit net de 11,9 milioane de lei

Administraţia Domeniului Public din Oradea a înregistrat în anul 2021 un profit net de 11,9 milioane de lei, cu 91% mai mare decât în anul 2020, când a fost de 6,2 milioane de lei.

"Nu e niciun secret: totul se datorează muncii. Muncă, criterii transparente, unitare şi muncă. Această societate nu doar că nu ia bani de la primărie, ci dă sume consistente la bugetul local. Jumătate din profitul înregistrat în anul 2021, adică 5,9 milioane lei, se va vira către bugetul local al municipiului Oradea. Anul 2021 nu a fost desigur un an uşor, din cauza pandemiei, dar am avut o activitate ilustrată prin profit, cel mai reprezentativ indicator de performanţă, mai bun decât cel din 2020, cu peste 91%", a declarat, joi, în conferinţă de presă, directorul ADP Oradea, Liviu Andrica.

Potrivit acestuia, veniturile totale au fost de 76,2 milioane de lei, faţă de 61,1 milioane lei în 2020, iar cheltuielile s-au ridicat la 64,2 milioane lei, faţă de 54,8 milioane lei în 2020. Investiţiile se ridică la suma de 18,4 milioane de lei, din care 18,2 milioane de lei din surse proprii şi 197.000 de lei de la bugetul local. Cea mai mare sumă a fost investită în cea de-a patra parcare supraetajată din oraş, din strada Bariţiu, de 16,4 milioane lei, fără TVA.

ADP Oradea administrează domeniul public al municipiului Oradea, care cuprinde mai multe subunităţi: Aquaparcul Nymphaea, Ştrandul Ioşia, Grădina Zoologică, Adăpostul Grivei, Cimitirul municipal, precum şi Piaţa 100 şi cele patru pieţe agro-alimentare.

Cel mai renumit şi mai căutat obiectiv al ADP este, de cinci ani, de când a fost construit, Aquaparcul Nymphaea. Deşi a funcţionat restricţionat abia începând cu 1 iunie, până atunci activitatea fiind suspendată din cauza pandemiei de COVID-19, în 2021 numărul vizitatorilor a crescut semnificativ, ajungând la 219.736, cu 53% mai mulţi faţă de anul 2020, când au fost 142.874 vizitatori. În sezonul estival 2021, în doar trei luni, de la 1 iunie şi până la finalul lunii august, i-au trecut pragul 176.000 de vizitatori.

Peste 80% din vizitatori au fost oaspeţi veniţi din afara judeţului. Conducerea ADP a constatat că foarte mulţi vizitatori, mulţi din ţări vecine, ar fi dorit să rămână mai multe zile în incinta complexului şi ar fi dorit cazare, motiv pentru care directorul Andrica a afirmat că un obiectiv important pentru anul ce urmează este construirea unui hotel de două sau trei stele în arealul aquaparcului, care oferă o gamă largă de tratamente cu apă termală.

Pe parcursul anului 2021, la Aquapark au fost făcute mai multe achiziţii, lucrări şi investiţii, menite să crească calitatea serviciilor oferite.

Ştrandul Ioşia, cu apă termală, a fost vizitat în anul 2021 de către 167.822 persoane, cu 78% mai mulţi faţă de anul 2020, când au fost 94.042 vizitatori. În primăvara anului 2021, la Ştrandul Ioşia au fost introduse abonamentele personalizate. În acest sens a fost achiziţionat un sistem de tipărire a cardurilor cu poză.

În anul 2021, Grădina Zoologică din Oradea a fost vizitată de 135.201 persoane, cu 48% mai mult faţă de anul 2020, când au fost 91.069 vizitatori. La Zoo Oradea au mai fost aduse trei exemplare de Lupi arctici (Cehia), două exemplare de Suricate (Cehia), o pereche de Tigri siberieni (Slovacia), un Leopard de zăpadă (Ungaria) şi şase exemplare Raţă de Bahama (Ungaria).

Un program special al grădinii zoologice este "Adoptă un animal", prin care, anul trecut, au fost întocmite 40 de "adopţii", dintre care 38 au fost încheiate de către persoane fizice (care oferă 200 lei/an pentru animalul îndrăgit) şi două de către persoane juridice (acestea donând câte 500 lei/an). Cele mai adoptate animale sunt: suricatele, cămila, cangurul Bennet, caii, lama şi papagalii.

La Zoo funcţionează şi un loc special pentru copiii din oraş în care pot, zilnic, să interacţioneze cu animale domestice. Ei pot hrăni sau sta în apropierea unor capre cameruneze, oi, miei, iezi, purcei, căluţi, gâşte şi raţe.

La Adăpostul Grivei, în 2021 au ajuns 410 câini (faţă de 383 în anul 2020), dintre care 268 au fost adoptaţi (282 în anul 2020) şi alţi 26 revendicaţi (21 în anul 2020). În fiecare sâmbătă, la Adăpostul Grivei sunt organizate târguri de adopţii, iar săptămânal căţeii nou intraţi sunt postaţi pe pagina de Facebook.

Pe de altă parte, în Cimitirul municipal au fost efectuate 2.245 înmormântări, cu 351 mai multe faţă de 2020, când au fost înhumaţi 1.894 decedaţi. La cimitir, sunt în curs de derulare lucrările de construire a unui Columbar pentru urne, cu o capacitate de 360 de urne. Pe lista de investiţii pentru 2022 se mai regăsesc finalizarea lucrărilor de modernizare şi extindere a sediului/birourilor Cimitirului, precum şi a celor de reabilitare a Capelei Municipale. AGERPRES/(A,AS-autor: Eugenia Paşca, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…