Bihor: TIR încărcat cu 15 tone de deşeuri textile aduse din Germania, oprit la intrarea în ţară

Autorităţile de frontieră române nu au permis intrarea în ţară, vineri dimineaţă, a unui TIR încărcat cu 15 tone de deşeuri textile, reprezentând haine second hand foarte degradate, care au fost aduse din Germania şi au fost descoperite în Punctul de Trecere a Frontierei Borş II.

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea a informat că TIR-ul era condus de un român în vârstă de 52 de ani, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri constând în haine second hand, de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din România.

"Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu deşeuri de haine second hand, pentru care şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul de astfel de produse. În total, vehiculul transporta 15.000 de kilograme de deşeuri", precizează ITPF Oradea.

Autorităţile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a mărfurilor transportate. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India