Bihor: Zeci de pasageri ai unui autocar venit din Italia, opriţi pentru evaluare la Oradea

Un număr de 46 de pasageri ai unui autocar venit în ţară din Rimini, Italia, au fost opriţi de autorităţi din drum la Oradea, luni, pentru a se "reevalua" chestionarele completate la graniţă şi pentru a se vedea dacă au simptome de îmbolnăvire.

Autocarul a intrat în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Borş, iar autorităţile de sănătate publică au fost sesizate despre acesta când a ajuns în Oradea.

"A fost vorba despre o sesizare primită la DSP cu privire la acest autocar sosit dintr-o regiune a Italiei afectată de noul cronavirus. La frontieră, pasagerii, toţi cetăţeni români, au completat chestionarele specifice, însă la Oradea am oprit autocarul pentru a reevalua aceste chestionare şi pentru a vedea care este starea de sănătate a celor din autocar", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor, dr. Dorel Ţîrt.

Conform sursei citate, niciunul dintre pasageri nu are simptome de boală, toţi fiind "clinic sănătoşi".

"Rămâne ca după evaluare să se decidă ce vom face. La acest moment, pasagerii nu sunt puşi sub carantină", a mai declarat sursa citată. AGERPRES / (AS - autor: Marian Buga, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

3 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Baronul PSD Vasile Iliuță și-a trecut numele pe un indicator stradal în Italia după ce a cumpărat un complex turistic la preț de chilipir