Bilanț SRI: Instituția declară că s-a aflat printre vocile care au avertizat în avans asupra pericolului rus

Bilanț SRI: Instituția declară că s-a aflat printre vocile care au avertizat în avans asupra pericolului rus

Marți, 28 martie, a avut loc la sediul SRI evaluarea stadiului măsurilor adoptate de instituție în contextul războiului de agresiune lansat de Federația Rusă împotriva Ucrainei. La eveniment au participat Președintele României, Klaus Iohannis, Directorul SRI, Eduard Hellvig, membrii Comisiei de control SRI, precum și membrii Biroului Executiv și cadre de comandă din unitățile Serviciului.

Directorul SRI, Eduard Hellvig. Foto: Arhiva Adevărul

Directorul SRI, Eduard Hellvig, a subliniat principalele provocări cu care Serviciul Român de Informații s-a confruntat în contextul de securitate generat de război, printre acestea numărându-se gama largă de atacuri cibernetice și agresiuni hibride, se arată în comunicatul de presă al instituției.

Referitor la analiza stadiului măsurilor adoptate în acest context, directorul SRI a precizat că este vorba deja de un conflict extins. „Ca urmare a dezangajării ruse de la principii fundamentale de drept internațional, debalansarea piețelor energetice, atacurile cibernetice sau ofensiva în domeniul dezinformării au produs deja efecte care depășesc granițele Ucrainei. (...) SRI s-a aflat printre vocile care au avertizat în avans, în format aliat, asupra pericolului rus, la fel ca alți parteneri din regiune. La mai bine de un an de la invadarea Ucrainei, luptele, violențele asupra civililor, amenințările difuze și insecuritatea au devenit realități extrem de apropiate granițelor noastre, în timp ce perspectivele de pace sunt încă dificil de întrezărit.”

În acest context, pentru etapa următoare au fost stabilite o serie de priorități instituționale care să conducă la consolidarea protejării și promovării intereselor statului român: „Ne concentrăm nu doar asupra prezentului, ci și asupra detectării provocărilor care abia se conturează în planul securității și care vor fi perceptibile în anii următori.”, se arată în comunicatul SRI

Unele dintre proiectele care vor debuta în perioada imediat următoare se referă la „participarea la implementarea proiectelor de la nivel național din sfera securității cibernetice, adaptarea și dezvoltarea formatelor de cooperare în domeniul antiterorist și a acelora din cadrul Comunității Naționale de Informații.

În cadrul evenimentului, a fost evocată și problematica pachetului de legi ale securității naționale, prin raportare inclusiv la tema războiului: „(…) Atunci când dezbatem teme precum actualizarea legislației sau acoperirea lacunelor normative, în spațiul public revin, inerent, comparațiile cu perioada de dinainte de 1989. (…) Din calitatea de director al instituției, pot afirma cu deplină siguranță că, deși reticența poate fi de înțeles până la un punct, a rămâne cantonați în aceasta nu face decât să funcționeze împotriva propriilor noastre obiective ca stat. Existența unei legislații clare ne-ar oferi un reper. Și nu doar în sensul în care serviciile de informații primesc instrumente pentru a acționa, ci și în cel în care acestora li se setează limite și li se impun răspunderi.”

Președintele României, Klaus Iohannis, a evidențiat importanța modului în care instituțiile din România, și în particular Serviciul Român de Informații, s-au adaptat la noul context generat de războiul de la granițe.

România s-a poziționat, încă o dată, ca un pilon de stabilitate în zonă și un partener solid pe Flancul Estic și s-a alăturat demersurilor de impunere de sancțiuni la adresa Rusiei și eforturilor Uniunii Europene de gestionare a efectelor situației de criză. De asemenea, România a luat o serie de măsuri pentru a veni și în ajutorul Republicii Moldova, confruntată cu o serie de provocări majore. În angrenajul instituțional național care gestionează toate aceste evoluții, Serviciul Român de Informații reprezintă o instituție-cheie. SRI contribuie cu informări relevante și oportune în ceea ce privește susținerea intereselor de securitate ale României, precum și în vederea redresării economice, a prevenirii afectării grave a unor sectoare strategice și a valorificării oportunităților de dezvoltare.”

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...