Biserica de 20 de milioane de euro a lui Gigi Becali este gata de inaugurare. Patronul FCSB pregătește o deschidere grandioasă în iunie
Gigi Becali se pregătește pentru un moment important legat de proiectul în care a investit o avere în ultimii ani. Biserica ridicată de patronul FCSB în Pipera este aproape gata să își deschidă porțile pentru credincioși.
Primul pas va fi făcut pe 14 iunie, când este programată slujba de sfințire a lăcașului de cult. După această ceremonie, în biserică vor putea fi oficiate slujbe religioase. Ceremonia completă de târnosire, care marchează consacrarea definitivă a bisericii, este prevăzută să aibă loc peste aproximativ doi ani.
Pentru Becali, evenimentul reprezintă împlinirea unui proiect început cu mulți ani în urmă și susținut printr-o investiție de ordinul zecilor de milioane de euro.
„Pe 14 iunie e sfințirea. Dar ea e sfințirea mică. Nu e târnosirea. Se face sfințirea pentru a se face Sfânta Liturghie. Cea mare, târnosirea, va fi făcută peste doi ani. (n.r. vor fi 2000-3000 de oameni) E posibil să fie. Eu mă pregătesc. Am turnat betoane, cutare, marmură!”, a recunoscut Gigi Becali, conform Fanatik .
Ideea ridicării lăcașului de cult datează din 2008
Biserica construită de Gigi Becali în zona Pipera reprezintă una dintre cele mai mari investiții realizate de patronul FCSB , costurile totale fiind estimate la aproape 20 de milioane de euro.
Înaintea unui duel din Liga Campionilor cu Galatasaray, Becali a promis că va construi o biserică dacă echipa sa va obține calificarea . După aproape două decenii, proiectul a fost dus la capăt. Lucrările au început în 2020, pe un teren aflat la intrarea în Pipera-Voluntari. Clădirea se remarcă printr-un design inspirat din arhitectura bisericilor rusești, mai puțin întâlnit în România. Construcția are aproximativ 40 de metri înălțime până la cruce, 35 de metri lungime și 20 de metri lățime, iar în interior pot participa la slujbe în jur de 1.000 de persoane.
Sursa: adevarul.ro

