Bistriţa-Năsăud: Centrul de Transfuzie, închis din cauza COVID-19; 11 din cei 18 angajaţi, depistaţi pozitiv

Bistriţa-Năsăud: Centrul de Transfuzie, închis din cauza COVID-19; 11 din cei 18 angajaţi, depistaţi pozitiv

Centrul de Transfuzie Sanguină (CTS) Bistriţa şi-a stopat activitatea, marţi, după ce 11 din totalul de 18 angajaţi au primit rezultate pozitive la testarea pentru COVID-19.

Primele două cazuri de infectare cu noul coronavirus în rândul personalului au apărut săptămâna trecută.

Directorul CTS Bistriţa, Adina Beudean, care la rândul său a fost confirmată cu COVID-19, spune că nu îşi explică multitudinea cazurilor, deoarece măsurile sanitare de protecţie au fost respectate.

"Ne-am protejat şase luni şi a dat 'boom-ul' în noi. După şase luni în care nu am avut niciun caz, acum suntem majoritatea. Momentan, sunt doi incerţi, 11 sunt infectaţi, patru sunt negativi, iar o doamnă încă nu este testată. Astăzi (marţi n.r.) este închis. Am chemat sâmbătă dezinfecţia, s-a făcut o nebulizare completă, astăzi mai chem o dată, la ora 18,00. Azi am închis, până vedem dacă putem să asigurăm distribuţia de sânge sau nu. Doamna care face distribuţia de sânge este negativă, dar trebuie să ne dea voie Institutul", a declarat Beudean pentru AGERPRES.

Adina Beudean a mai spus că prima asistentă medicală confirmată cu COVID-19 a dezvoltat, în prima fază, o alergie puternică pe piele, dar a continuat să vină trei zile la muncă, nebănuind că este vorba despre COVID-19.

Directorul CTS susţine că, din totalul de 11 angajaţi confirmaţi cu infecţia cu SARS-COV-2, doar trei ar avea simptome. AGERPRES/(A - autor: Tina Dumitrescu, editor: Oana Popescu, editor online: Irina Giurgiu)


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

4 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

5 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA