Bistriţa-Năsăud: Ninge pe DN 17 şi DN 17C; Poliţia monitorizează traficul în aceste zone

Ninsorile s-au întors, marţi dimineaţă, în zonele montane ale judeţului Bistriţa-Năsăud, fiind semnalate astfel de fenomene în Pasul Tihuţa, pe DN 17, dar şi la Dealul Ştefăniţei, pe DN 17C, care face legătura cu judeţul Maramureş, potrivit datelor comunicate AGERPRES de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Crina Sîrb.

În cele două zone unde ninge au fost trimise echipaje ale Poliţiei, care monitorizează traficul.

Până la această oră, nu au fost înregistrate probleme, dar şoferii sunt sfătuiţi să circule cu prudenţă.

Potrivit Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, pentru Bistriţa-Năsăud există emis un cod galben de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi precipitaţii dominant sub formă de ninsoare la munte, valabil până marţi seara, în jurul orei 23,00. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii