Black Friday 2023 are loc la Altex în perioada 2 noiembrie – 22 noiembrie

Black Friday 2023 are loc la Altex în perioada 2 noiembrie – 22 noiembrie

Black Friday 2023 se va desfășura în trei etape la Altex. Prima etapă va avea loc între 2-8 noiembrie. Următoarele două valuri se vor desfășura între 9-15 noiembrie și 16-22 noiembrie.

Campania are loc în magazinele Altex și Media Galaxy din toată țara, precum și în magazinele online altex.ro, mediagalaxy.ro sau în aplicația mobilă Altex.

Evenimentul începe joi, 2 noiembrie, la ora 7:00 pentru cei care au cont în aplicația mobilă Altex și de la ora 9:00 pentru cei care cumpără prin intermediul site-ului web.

„Am gândit reducerile astfel încât să avem o selecție de produse care e relevantă pentru client, pe care le așteaptă pentru a investi și a-și îmbunătăți viața. Reducerile sunt de până la 50%. Stocul e mai mare decât cel de anul trecut, pentru că ne așteptăm și la vânzări mai mari.

Campania a fost gândită pentru a avea puține cazuri în care stocurile se epuizează. Am estimat nevoia de stoc în funcție de rezultatele de anul trecut și din lunile anterioare”, a declarat Raul Filip, director de achiziții Altex România.

Discounturile oferite de Black Friday pot ajunge chiar și până la 50% la anumite produse.

„Nu toate produsele din magazine sunt în campanie de Black Friday. Pentru noi nu este o campanie de lichidare de stoc. Avem în campanie și produse din generația 2023”, a completat Edvin Abdulachim, director comercial Altex.

Clienții pot opta pentru achiziția produselor în rate, fie rate fără dobândă prin cardurile de cumpărături ale băncilor partenere, fie rate prin serviciul standard de finanțare Credex disponibil în magazine sau online.

Reprezentanții companiei au precizat că se așteaptă ca cifra de afaceri pentru anul 2023 să înregistreze o creștere între 7% și 10%.

Altex este lider pe piața de retail din România, cu peste 125 de magazine deschise în țară. În aproape trei decenii de la ȋnființare, Altex s-a transformat dintr-un business local de import de televizoare, ȋn liderul pieței de produse electronice, electrocasnice, IT&C și multimedia din România.


populare
astăzi

1 BREAKING Administratoarea blocului din Rahova a ajuns la audieri și susține că reprezentanții firmei recomandate de Distrigaz au rupt sigiliul

2 De citit...

3 Virginia Giuffre a mărturisit că a fost violată de un „prim-ministru cunoscut” pe insula lui Epstein. „Am ieșit plină de sânge”

4 Un oficial al BNR, declarații surprinzătoare despre recuperarea Tezaurului României din Rusia la un post TV din Polonia

5 Postarea lui CTP despre tragedia din cartierul Rahova a stârnit dezbateri aprinse: „Îți pasă mai mult de ucraineni decât de români”