„Blestemul familiei Grimaldi”: Scandalurile și tragediile familiei regale din Monaco VIDEO

„Blestemul familiei Grimaldi”: Scandalurile și tragediile familiei regale din Monaco VIDEO

Familia regală din Monaco a ținut prima pagină a ziarelor din pricina divorțurilor și deceselor. Toate acestea fiind din cauza „blestemului familiei Grimaldi”, relatează Daily Mail.

Prințul Albert și prințesa Charlene s-au căsătorit în anul 2011. Foto: Profimedia (Arhivă)

Rareori s-a întâmplat ca familia regală din Monaco să lipsească de pe prima pagină a ziarelor. A fost din cauza blestemului sau doar soarta?

Se spune că familia Grimaldi a fost blestemată, astfel încât niciuna dintre căsătoriile lor să nu reziste.

Unii spun că totul a început din anul 1297, când primul membru al familiei Grimaldi, Francesco, i-a păcălit pe apărătorii principatului deghizându-se în călugăr doar pentru a-i ucide. Alte mituri sugerează faptul că blestemul a fost aruncat asupra familiei de către o vrăjitoare după ce a fost fie violată, fie răpită de unul dintre membrii familiei Grimaldi.

Niciodată un Grimaldi nu va găsi fericirea în căsnicie", se presupune că ar fi spus ea.

De asemenea, se spune că blestemul a fost reînnoit în anul 1515 de către Claudine de Monaco, când a atenționat pe patul de moarte că niciun Grimaldi nu trebuie să se alieze vreodată cu o putere străină.

Însă, oricare ar fi adevărul, dezastrul a lovit în anul 1982, când căsătoria prințului Rainier cu legenda de la Hollywood Grace Kelly s-a încheiat tragic.

Între timp, în ultimele luni, au apărut zvonuri despre un posibil divorț al cuplului format din prințul Albert al II-lea și soția sa, prințesa Charlene.

Viața amoroasă a prințesei Caroline

Prințesa Caroline de Hanovra

Prințesa Caroline de Monaco s-a născut la 23 ianuarie 1957. Foto: Profimedia (Arhivă)

Viața amoroasă a prințesei Caroline a fost presărată cu tristețe . Copilul cel mare al actriței Grace Kelly și al prințului Rainier al III-lea este la a treia căsătorie.

În timp ce studia filosofia, psihologia și biologia la Sorbona, prințesa Caroline de Monaco a cunoscut și s-a căsătorit cu Philippe Junot în anul 1978, spre disperarea părinților ei.

La acea vreme prințesa avea doar 21 de ani, în timp ce mirele era cu 17 ani mai mare. După doi ani cei doi au divorțat.

În anul 1983, la un an după moartea mamei sale, prințesa Caroline a găsit din nou dragostea și s-a căsătorit cu Stefano Casiraghi, fiul unui om de afaceri italian, cu care are trei copii: Andrea, Pierre și Charlotte.

Însă, în anul 1990, Stefano Casiraghi a murit la vârsta de 30 de ani într-un accident de de barcă cu motor. Prințesa Caroline se afla la Paris atunci când a primit vestea, iar cei trei copii ai lor aveau doar șase, patru și trei ani.

Prințesa Caroline avea să se căsătorească pentru a treia oară în anul 1999 cu prințul Ernst August de Hanovra. Șase luni mai târziu s-a născut fiica lor, prințesa Alexandra.

Însă prințesa Caroline s-a confruntat cu o nouă suferință atunci când, la doar câteva zile după moartea tatălui său, prințul Rainier al III-lea, în 2005, s-a aflat că soțul ei se afla în comă la spital.

Oficialii din cadrul Spitalului „Prințesa Grace de Monaco” au declarat la acea vreme că acesta avea probleme pancreatice „care îi puneau viața în pericol". Ulterior, el și-a revenit.

Viața amoroasă a prințesei Stephanie

Prințesa Stéphanie de Monaco

Prințesa Stéphanie de Monaco s-a născut la 1 februarie 1965. Foto: GettyImages (Arhivă)

Prințesa Stephanie de Monaco a avut o serie de legături romantice . Ea ar fi avut o serie de iubiți celebri, printre care Rob Lowe, Jean-Claude Van Damme și fostul portar al echipei de fotbal Manchester United, Fabien Barthez.

În anul 1991, ea a început o relație cu fostul ei bodyguard, Daniel Ducruet, iar cei doi au doi copii împreună: Louis și Pauline. Prințesa Stephanie și Daniel Ducruet s-au căsătorit în anul 1995.

La un an după ce și-au unit destinele, căsnicia lor a fost distrusă când Ducruet a fost surprins în timp ce făcea dragoste cu o femeie care câștigase anterior titlul de Miss Belgia nud.

Ulterior, în anul 1998, prințesa Stephanie a născut-o pe Camille, însă au apărut controverse după ce aceasta nu a vrut să dezvăluie cine este tatăl.

Totuși, se pare că tatăl acesteia ar fi Jean Raymond Gottlieb, fostul agent de securitate al palatului. Cu toate că fiica prințesei Stephanie poartă numele de familie al acestuia, el nu figurează pe certificatul ei de naștere. În plus, prințesa Stephanie nu a confirmat în mod public că Jean Raymond Gottlieb este tatăl fiicei sale.

În anul 2001, prințesa Stephanie a fugit cu un dresor de elefanți împreună cu cei trei copii ai săi. Relația cu acesta s-a încheiat brus și, doi ani mai târziu, s-a căsătorit în secret cu acrobatul portughez Adans Lopez Peres, cu aproape 10 ani mai tânăr decât ea.

Însă cei doi au divorțat 10 luni mai târziu.

Căsătoria prințului Albert și a prințesei Charlene

Prințul Albert și prințesa Charlene

Prințul Albert și prințesa Charlene s-au căsătorit în anul 2011. Foto: EPA-EFE (Arhivă)

Pe măsură ce se apropia de vârsta de 50 de ani, prințul Albert părea că va rămâne burlac , nefiind niciodată căsătorit. Locuitorii din Monaco erau disperați să aibă o prințesă și un moștenitor al tronului.

Ulterior, în anul 2000, a văzut-o pe înotătoarea Charlene Wittstock la o competiție din Monaco. Cei doi au început să se întâlnească la scurt timp după aceea, însă nu și-au afișat relația până în anul 2006.

Nunta lor, care a durat trei zile și a costat circa 53 de milioane de lire sterline, a avut loc în luna iulie a anului 2011. Însă se spune că nu a fost o nuntă de basm, întrucât prințesa Charlene ar fi încercat să fugă din țară cu câteva zile înainte, utilizând un bilet doar dus către Johannseburg.

Gemenii lor, Gabriella și Jacques, s-au născut trei ani mai târziu și sunt considerați moștenitorii oficiali ai familiei, în ciuda faptului că prințul Albert mai are doi copii.

Prințul Albert a confirmat în luna mai a anului 2005 că are un fiu în urma relației amoroase cu Nicole Coste , o fostă însoțitoare de bord la Air France.

De asemenea, în luna mai a anului 2006, un test ADN a confirmat faptul că prințul Albert este tatăl lui Jazmin Grace, mama sa fiind Tamara Rotolo, o agentă imobiliară americană.

Prințesa Charlene a petrecut cea mai mare a parte a anului 2021 departe de soțul și cei doi copii, în Africa de Sud, după ce a contractat o infecție la ureche, nas și gât.

La scurt timp după ce s-a întors la Monaco, prințesa a fost internată într-o clinică de lux din Elveţia.

Moartea devastatoare a Prințesei Grace

Prințul Rainier de Monaco a fost căsătorit cu una dintre cele mai frumoase femei din lume, actrița americană Grace Kelly.

Moartea acesteia, care a avut loc 14 septembrie 1982, a avut un efect devastator asupra soțului ei. Cei doi s-au întâlnit în timpul Festivalului de Film de la Cannes din anul 1955 și, la acea vreme, existau afirmații conform cărora Rainier era în pericol să piardă controlul asupra tronului său după cel de-al Doilea Război Mondial. Astfel, consilierii săi i-au sugerat să încalce tradiția și să se căsătorească cu o vedetă.

Prințul Rainier de Monaco și Grace Kelly, care a murit în urma unui accident de mașină , s-au căsătorit în anul 1956. După decesul acesteia, prințul Rainier nu s-a recăsătorit.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”