Bloomberg: Guterres vrea un nou mandat la şefia ONU, după victoria lui Biden în alegerile din SUA

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, le-a spus celor cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate că i-ar plăcea să continue cu un al doilea mandat, a relatat duminică Bloomberg News, care citează două surse aflate la curent cu acest subiect, potrivit Reuters.

Conform relatării, Guterres foarte probabil îl va informa oficial în curând pe preşedintele Adunării Generale a ONU.

În vârstă de 71 de ani, Guterres a devenit în ianuarie 2017 al nouălea secretar general al ONU, pentru un mandat de cinci ani care se va încheia la sfârşitul acestui an.

Guterres a aşteptat rezultatele alegerilor prezidenţiale americane din noiembrie înainte de a lua o decizie şi îşi doreşte un al doilea mandat după victoria democratului Joe Biden, conform Bloomberg.

SUA şi ONU au avut poziţii diferite în numeroase rânduri în timpul administraţiei republicanului Donald Trump.

În mandatul lui Trump, SUA au părăsit Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi i-au iritat pe membrii Consiliului de Securitate prin retragerea din acordul nuclear cu Iranul. Washingtonul a părăsit de asemenea şi Acordul de la Paris privind clima.

Biroul lui Guterres nu a făcut niciun comentariu la relatarea din Bloomberg, precizează Reuters. AGERPRES


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Manevră tipică în PSD / un fost baron controversat preia șefia Curții de Conturi

3 De citit acest material despre vortexul polar

4 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

5 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri