Bogdan Neacşu, ales în funcţia de preşedinte al Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor

Adunarea Generală a Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) reunită joi în şedinţă a votat noua componenţă a Consiliului Director ca urmare a expirării mandatelor preşedintelui şi unor membri, iar conducerea Consiliului Director al ARB este asigurată de Bogdan Neacşu, ales în funcţia de preşedinte, a anunţat organizaţia.

Gabriela Nistor a fost desemnată ca vicepreşedinte, iar Cornel Stănescu, Mihaela Bitu şi Ion Stan au fost aleşi în calitate de membri, la care se adaugă membrii deja existenţi Mioara Popescu şi Cristian Agalopol.

Consiliul Director este organul deliberativ şi decizional al ARB, durata mandatului membrilor fiind de trei ani. Radu Graţian Gheţea ocupă funcţia de preşedinte de onoare al Asociaţiei Române a Băncilor. Conducerea executivă este asigurată de preşedintele executiv, Florin Dănescu.

Cu o tradiţie de 30 de ani, Asociaţia Română a Băncilor reprezintă piaţa bancară din România şi s-a extins prin includerea a nouă membri afiliaţi, companii non-bancare, punând astfel bazele unui parteneriat ce îşi propune să contribuie la consolidarea unui mediu de afaceri predictibil, transparent şi de încredere în România.

Potrivit comunicatului ARB, sistemul bancar din România asigură un rol cheie în buna funcţionare a mecanismelor economice şi financiare. Priorităţile industriei bancare vizează menţinerea rolului de principal finanţator al economiei României cu asigurarea stabilităţii şi credibilităţii sectorului bancar, mai ales în acest context pandemic. Sectorul bancar şi-a demonstrat rezilienţa la factorii de risc endogeni şi exogeni şi a continuat, şi în contextul pandemic, să contribuie la dezvoltarea economiei şi a bunăstării financiare a românilor.

Organizaţia precizează că băncile au absorbit problemele de lichiditate întâmpinate de debitorii persoane fizice şi juridice, într-un efort conjugat şi cu autorităţile statului şi au finanţat într-un ritm susţinut populaţia, companiile şi statul român.

Asociaţia Română a Băncilor este una dintre cele mai puternice asociaţii profesionale din România.

Asociaţia Română a Băncilor este membră a Federaţiei Bancare Europene din anul 1991 (cu drepturi depline din 2007), a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică - Reţeaua Internaţională de Educaţie Financiară, a Consiliului European al Plăţilor, a Federaţiei Ipotecare Europene, a Institutului Bancar European şi a 26 organisme naţionale lucrative privind dezvoltarea şi perfecţionarea cadrului economic. AGERPRES


populare
astăzi

1 Răsturnare de situație? / Parchetul General a trecut de partea corupților? / Spune că decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă …

2 Tragerile loto de joi, 30 iulie. Numerele câștigătoare la 6 / 49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5 / 40 și Super Noroc

3 Voi ați citit asta? / Că, dacă se închide Kozludui, rămânem în aer?

4 VIDEO Fățarnicul Bolojan, întâlnire de taină cu „populistul”, „naționalistul” și „extremistul” George Simion, în spatele ușilor închise

5 Un misterios personaj a câștigat de 58 de ori, într-o singură zi, la jocurile de noroc online, 2.000.000 de euro / Statul român n-a mișcat un deget