BOMBA dimineții! TelDrum, firma lui Dragnea, nu a optat pentru sistemul de plată defalcată a TVA

BOMBA dimineții! TelDrum, firma lui Dragnea, nu a optat pentru sistemul de plată defalcată a TVA

Firma de construcții Tel Drum, prezentată în presă ca fiind "patronată din umbră" de actualul președinte al PSD, Liviu Dragnea, ipoteză negată repetat de acesta, nu a optat pentru aplicarea plății defalcate a TVA, mecanism care a devenit funcțional, cu titlu opțional, de la 1 octombrie și despre care liderii PSD afirmă că va ajuta autoritățile să combată frauda de zeci de miliarde de lei din domeniul TVA, dezvăluie  Profit.ro .

"Contribuabilul TEL DRUM SA, cu domiciliul fiscal în localitatea MUN. ALEXANDRIA, nu figurează la data de 04.10.2017 (data solicitării) în Registrul persoanelor care aplică plata defalcată a TVA", conform datelor ANAF.

Sistemul de plată defalcată a TVA a devenit operațional de la începutul lunii octombrie, însă doar opțional, urmând ca de la 1 ianuarie să devină obligatoriu. De altfel, doar un număr restrâns de companii a intrat de la început în mecanismul de plată defalcată, deși Guvernul anticipa un număr mult mai mare.

Potrivit datelor furnizate Profit.ro de către ANAF, doar 175 de firme s-au înscris, de la început, în contextul în care noul sistem a fost criticat dur de mediul de afaceri, iar sondajele derulate în rândul companiilor private au relevat că acestea încearcă să amâne pe cât posibil intrarea în sistem.

Mediul de afaceri a mai tras speranță că autoritățile ar putea renunța la intenția ca TVA defalcat să devină obligatoriu de la 1 ianaurie, după ce în comisia de buget-finanțe din Senat au fost aduse mai multe amendamente legii care aprobă ordonanța în cauză, inclusiv că că plata defalcată a TVA va fi obligatorie de anul viitor doar pentru companiile de stat și firmele aflate în relații contractuale cu statul, pentru celelalte firme sistemul fiind opțional din 2018 și obligatoriu doar din 2019, dacă se va dovedi funcțional.

Președintele comisiei, Eugen Teodorovici, a fos criticat, la acel moment, de șeful său de partid, Liviu Dragnea, care a declarat că plata defalcată a TVA doar de către firmele de stat și cele care au afaceri cu statul ”este o prostie”. Ieri, Teodorovici, a anunțat că PSD a decis ca plata defalcată a TVA să fie votată în forma propusă de Guvern, adică obligatorie de la 1 ianuarie 2018 pentru toate firmele.


populare
astăzi

1 Voi ați citit ce scrie Ana Birchall despre ce urmează să se întâmple după decizia judecătoarei Savonea în cazul Voiculescu?

2 Citiți asta / Aceste porcării transpartinice au îngropat România....

3 „O acțiune deliberată. Ne pregătim pentru cele mai rele scenarii”

4 Marele frate chinez. Cum trece lumea sub controlul Chinei

5 Traian Băsescu, avertisment sumbru pentru români: „Pe 28 Septembrie, seara, Putin şi ai lui pot fi la graniţa României”