BOMBA nopții! Tăriceanu a dat ordin în partid ca TOATE cererile DNA de CERCETARE PENALĂ să fie RESPINSE!

Tăriceanu a dat ordin în ALDE ca să se voteze, fără excepție, împotriva tuturor cererilor DNA trimise Parlamentului prin care se solicită cercetarea penală! Probabil că nenorociții, adică Dragnea și Tăriceanu,  știau ce urmează și au tras de timp inclusiv cu ăla din ALDE, ministrul pentru relația cu parlamentul. Acum e clar, vor respinge tot. Vineri seară a declarat la RTV că anchetarea miniștrilor din guvernul Tudose este o „diversiune” a DNA!

Că, deh, urmează Dragnea.

Dealtfel, vineri seară, la RTV, Tăriceanu a anunțat că nu se pune problema schimbării din Guvern a celor două ministrese. „Nu se va lăsa cu demisii din Guvern. Vom discuta luni, acum este week-end. Noi suntem axaţi pe o altă problematică. Luni ne vom vedea ca să vorbim despre toate aceste lucruri. Din ce ştiu, nu vreau să greşesc, cred că este plecat astăzi”, a spus Tăriceanu la România TV.

După care a atacat iar DNA. „Am văzut cu toţii lupta din CSM, cum s-a vrut decapitarea Inspecţiei Judiciare. Toate aceste lucruri au dus la o strategie de contraatac a DNA cum ne-a obişnuit Kovesi. Găsim câţiva miniştri, facem o diversiune şi lumea să nu se mai preocupe de problemele din DNA. Să mutăm spre zona politică. Aceasta este strategia. E a nu ştiu câta oară când miniştrii sunt anchetaţi pentru ceva de cu ani în urmă. E un plan mai amplu de decretibilizare a coaliţiei şi a întregului Guvern.

Sunt anchetaţi miniştri pentru angajarea unui şofer. La DNA se angajează pe interviu, pe simpatii, nu pe concurs. Este vorba despre o luptă disperată pentru păstrarea influenţei şi a puterii a unor instituţii. Acum este deranjat acest muşuroi. E o acţiune în afara legii.

Să lăsăm Curtea să decidă. Pe OUG 13 s-a decis fără echivoc. Noi considerăm că trebuie să fie o separaţie clară a puterilor în stat. Aceste lucruri vor fi repuse în normalitate. Această linie de separaţie e încălcată acum. E o republică a procurorilor. Unii dintre ei se consideră o supraputere, a mai spus jegul din fruntea Senatului.

VIDEO Olguţa Vasilescu şi Călin Popescu Tăriceanu, reacții la Dosarul Belina/Dragnea:


populare
astăzi

1 Surpriză de proporții la vârful Europei! Polonia a început să cumpere Germania, bucată cu bucată!

2 Mutarea strategică de la Ministerul Apărării. Adevărata miză a centrelor militare, explicată de generalul Bălăceanu

3 Tânăra de 33 de ani care a făcut achiziția Carrefour, fiica unuia dintre frații Pavăl, deținătorii Dedeman

4 Zile libere de Paște 2026 / Cât durează minivacanța angajaților din România. De când se întorc elevii la școală

5 Ne urăsc sau ne iubesc? / Adevărul nefiltrat despre ce cred ucrainenii despre români aflat direct de pe străzile Kievului