Botoşani: Bărbat de 46 de ani, arestat preventiv după ce şi-a ucis concubina şi a abandonat-o într-o pădure

Un bărbat în vârstă de 46 de ani, suspectat că şi-ar fi ucis concubina şi ar fi abandonat-o într-o pădure de pe raza comunei Manoleasa, a fost arestat preventiv sub acuzaţia de omor, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Valeriu Chihaia.

Arestarea preventivă pentru 30 de zile a avut loc în baza unui mandat emis, marţi seară, de magistraţii Tribunalului Botoşani, care au admis propunerea procurorilor care instrumentează acest caz.

Ancheta în acest caz a început pe 4 iunie, după ce fiica victimei a sunat la 112 şi a sesizat dispariţia mamei sale. Ulterior, pe 6 iunie, cadavrul femeii a fost descoperit în pădurea de pe raza localităţii Manoleasa, iar la mică distanţă se afla şi autoturismul concubinului acesteia.

Anchetatorii au stabilit că omorul ar fi avut loc pe 1 iunie, când femeia, care este originară din Republica Moldova, plecase de la o fermă din judeţul Iaşi. Ea a fost aşteptată la Botoşani de concubinul său, amândoi plecând cu maşina spre Manoleasa. Pe fondul unui conflict spontan, bărbatul a strangulat-o pe femeie, aceasta decedând la scurt timp.

După comiterea crimei, bărbatul a dispărut, fiind prins de poliţişti pe 8 iunie. AGERPRES/(A - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 INTERCEPTĂRI „1, 2, 3.. 8, 9. ‘Ai să-mi bag ****! / Să-l iau, în **** mea … Hai aici!” / Procurorii l-au supravegheat pe șeful ARR, Cristian Anton, în t…

2 5 lucruri pe care orice om de bun-simţ trebuie să le ştie despre pesediști

3 Trump greșește complet în privința Europei

4 Amănunte picante despre Cristian Anton, fostul șef de cabinet al lui Sorin Grindeanu

5 De citit... / „Sunt român, în ciuda numelui, şi tot repet neobosit că m-am săturat să aud despre ce n-a funcţionat”