Botoşani: Mai mulţi asistaţi şi angajaţi dintr-un cămin de bătrâni, infectaţi cu COVID-19

Mai mulţi asistaţi şi angajaţi dintr-un cămin de bătrâni din municipiul Botoşani au fost infectaţi cu COVID-19, a declarat, joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Gabriela Ioniţă.

Potrivit sursei citate, este vorba de cinci beneficiari de servicii sociale, dar şi de şapte angajaţi ai căminului care au fost confirmaţi pozitiv la testul coronavirus, iar în urma rezultatelor comunicate miercuri, a fost luată decizia internării acestora.

Autorităţile sanitare au dispus efectuarea unei anchete epidemiologice la căminul de bătrâni.

Aceasta este cel de-al doilea centru social pentru îngrijirea persoanelor vârstnice din judeţul Botoşani în care a apărut un focar de COVID-19. În luna aprilie, un focar similar a apărut la căminul de la Răchiţi, acolo unde 19 beneficiari şi zece angajaţi au contactat noul coronavirus. AGERPRES


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Manevră tipică în PSD / un fost baron controversat preia șefia Curții de Conturi

3 De citit acest material despre vortexul polar

4 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

5 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri