Botoşani: O asistentă medicală de la Spitalul Judeţean a decedat ca urmare a infectării cu COVID-19

O asistentă medicală de la Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşani a decedat după ce a fost diagnosticată cu virusul COVID-19, a confirmat, duminică, pentru AGERPRES, directorul Direcţiei de Sănătate Publică, medicul Monica Adăscăliţei.

Potrivit sursei citate, asistenta avea 46 de ani, iar decesul a survenit în timpul spitalizării sale la o clinică din Iaşi.

Cadrul medical a fost internat pe 23 mai, iar confirmarea infectării cu noul coronavirus a avut loc în aceeaşi zi. Oficialul DSP susţine că asistenta nu avea comorbidităţi.

Acesta este cel de-al treilea cadru medical din Botoşani decedat ca urmare a infectării cu noul coronavirus. Până acum, au mai murit un medic de 64 de ani şi o asistentă medicală de 56 de ani, ambii angajaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati". AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Prostie fără margini, de-ți vine să vomiți că trăiești în mijlocul unor astfel de personaje, după un filmuleț cu militari în centrul Craiovei

2 Revoltă în universități după arestarea lui Alexandru Toader și controversa din Baroul Iași

3 Șefa de imagine a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, selectiv, la DIICOT în dosarul de 1,1 milioane de euro

4 Controversații judecători care au prelungit arestul lui Călin Georgescu

5 Răsturnare de situație în Israel: blocul lui Netanyahu preia conducerea la vot