Botoșani: Percheziții ale procurorilor DNA la locuința primarului Cătălin Flutur

Procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție au efectuat, vineri, percheziții la locuința primarului municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Acestea nu au precizat dacă perchezițiile au fost făcute într-unul din dosarele în care vechi, în care primarul Botoșaniului este acuzat de fapte de corupție sau într-un dosar nou.

Flutur este cercetat, din 2015, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu, având ca rezultat obținerea unui folos necuvenit.

Potrivit procurorilor DNA, Flutur, în calitate de reprezentant al Consiliului Local Botoșani, a concesionat, pe 23 septembrie 2009, o suprafață de 130,01 metri pătrați, situată în zona ultracentrală a municipiului Botoșani, care avea destinația de alee pietonală, societății comerciale Belvedere SRL Botoșani, în scopul organizării șantierului aferent proiectului "Îmbunătățirea produsului turistic prin extinderea și modernizarea hotelului Belvedere", contrar unei hotărâri a Consiliului Local Botoșani emise în luna mai 2008, care prevedea că hotelul și parcarea acestuia vor fi construite pe teren integral privat.

AGERPRES/(A — autor: Cristian Lupașcu, editor: Dănuț Pușcașu)


populare
astăzi

1 VIDEO Hopa / Senatoarea „transferată” la PSD este sora prospăturii lui Băluță...

2 Scandalul din AUR ia proporții!

3 „Ar trebui să se autoia la șuturi în c...” / Un medic îl desființează pe Rogobete, dar taxează dur și opulența sfidătoare de la „PSD luxury-show”

4 VIDEO Surprinzătoarele dezvăluiri ale Ioanei Dogioiu despre PSD

5 Da, oameni buni, a cam început să se adeverească zvonul cu războiul hibrid...