Brăila: Bărbat de 76 de ani, reţinut după ce şi-a omorât ginerele şi i-a incendiat cadavrul

Un bărbat de 76 de ani din Brăila a fost reţinut sâmbătă, pentru 24 de ore, sub acuzaţia de omor calificat, după ce şi-a omorât ginerele şi i-a incendiat cadavrul.

"Bărbatul de 76 de ani din Vărsătura a fost reţinut pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Brăila. Va fi prezentat astăzi instanţei cu propunere de arestare preventiv", informează IPJ Brăila.

O femeie de 43 de ani, din localitatea Vărsătura, a sesizat vineri, prin apel la 112, faptul că soţul său, de 45 de ani, a fost găsit decedat în curtea locuinţei.

"La faţa locului, poliţiştii au găsit cadavrul bărbatului, care prezintă urme de combustie şi mai multe leziuni pe suprafaţa corpului. În cauză se continuă cercetările, sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul victimei", au precizat reprezentanţii IPJ Brăila. AGERPRES


populare
astăzi

1 Revoltă în universități după arestarea lui Alexandru Toader și controversa din Baroul Iași

2 Șefa de imagine a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, selectiv, la DIICOT în dosarul de 1,1 milioane de euro

3 Controversații judecători care au prelungit arestul lui Călin Georgescu

4 Răsturnare de situație în Israel: blocul lui Netanyahu preia conducerea la vot

5 VIDEO Prostie fără margini, de-ți vine să vomiți că trăiești în mijlocul unor astfel de personaje, după un filmuleț cu militari în centrul Craiovei