Brăila: Plantaţie de canabis descoperită la domiciliul unui bărbat din municipiul reşedinţă

Poliţiştii de la Criminalitate Organizată au descoperit la domiciliu unui bărbat de 29 de ani, din municipiul Brăila, 13 plante de canabis, plus aparatura necesară cultivării acestora, pe numele tânărului fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc, potrivit unui comunicat remis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila.

Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila, sub coordonarea procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Brăila, au efectuat, miercuri, o percheziţie la imobilul unui bărbat bănuit de cultivarea de canabis indoor.

Conform IPJ Brăila, în urma percheziţiei efectuate, de la domiciliul bărbatului au fost ridicate 13 plante de canabis, aparatura necesară creşterii plantelor respective şi un telefon mobil.

În urma administrării probatoriului şi audierilor desfăşurate, persoanei în cauză i s-a întocmit dosar penal şi este cercetată în continuare, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de droguri de risc.

Activităţile au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Operaţiuni Speciale Brăila. AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit! / O radiografie dură a justiției românești făcută de magistrați de vârf

2 Șantierele record din vest / când se deschid marile viaducte de pe A1 și A3

3 Statul plătește 900.000 de lei Familiei Regale pentru terenurile expropriate la drumul spre A3

4 Uniforma obligatorie revine în școli: decizia Senatului și reacțiile din teritoriu

5 VIDEO Gest romantic pe aeroport între Nicușor Dan și partenera sa, la New York