Brancardierul care a detubat din greşeală o femeie internată la ATI, plasat în arest la domiciliu

Brancardierul care a detubat din greşeală o femeie internată la ATI, plasat în arest la domiciliu

Judecătoria Sectorului 3 a decis, sâmbătă, plasarea în arest la domiciliu a brancardierului de la Spitalul "Victor Babeş" din Capitală, acuzat că ar fi detubat din greşeală o pacientă cu COVID-19 internată la Secţia de Terapie Intensivă, femeia decedând la scurt timp.

Un judecător de drepturi şi libertăţi a respins cererea procurorilor de arestare preventivă a brancardierului, acesta fiind plasat în arest la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile.

"Respinge ca neîntemeiată propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Popescu Cristian. (...) dispune luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpat, pe o perioadă de 30 zile începând cu data de 12.12.2020 şi până la 10.01.2021, inclusiv. Desemnează ca organ de supraveghere a inculpatului Secţia 16 Poliţie, în circumscripţia căreia inculpatul îşi are locuinţa, care va urmări respectarea măsurii şi a obligaţiilor impuse inculpatului", se arată în decizia postată pe portalul instanţelor de judecată.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată atât de către procurori, cât şi de brancardier.

Brancardierul a fost reţinut, vineri, de procurori, fiind acuzat de ucidere din culpă.

"În data de 10.12.2020, ora 15,30, după ce una dintre cele două paciente dintr-un salon al Secţiei de Terapie Intensivă a fost declarată decedată, pentru ridicarea cadavrului din salon şi depunerea acestuia la morgă au fost solicitaţi mai mulţi brancardieri, între care şi inculpatul, precum şi o infirmieră. Inculpatul s-a echipat cu costumul de protecţie, a intrat în salonul respectiv fără a-i mai aştepta pe ceilalţi şi, confundând cele două paciente, şi-a depăşit atribuţiile de serviciu şi a scos sonda de intubare de la pacienta în viaţă, aceasta decedând la scurt timp, în pofida manevrelor de resuscitare aplicate de medicii care fuseseră alertaţi", precizează procurorii.

În paralel, conducerea Spitalului ''Victor Babeş'' a anunţat că a demarat o anchetă administrativă, avându-se în vedere verificarea modului în care au fost respectate protocoalele în vigoare, identificarea eventualelor abateri disciplinare şi stabilirea unui plan de măsuri care să elimine posibilitatea repetării unor astfel de incidente.

Potrivit unităţii medicale, în după-amiaza zilei de joi, în cadrul Compartimentului Terapie Intensivă, a avut loc un "incident regretabil", soldat cu decesul unei paciente cu COVID-19, în vârstă de 65 de ani, internată din data de 25 noiembrie.

"Existând indicii solide că decesul nu a avut loc din cauze naturale sau medicale, coordonatorul turei de gardă a Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale 'Dr. Victor Babeş' a sesizat organele competente, respectiv Parchetul şi Poliţia, care au declanşat imediat o anchetă, circumstanţele exacte ale producerii incidentului fiind în prezent investigate", a arătat sursa citată. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 VIDEO Cum, mint americanii? / Amănunte greu de digerat despre atentatul cu sute de victime din timpul retragerii americane din Afganistan, negat de Pent…