Braşov: Doi morţi şi trei răniţi, printre care un copil, în urma accidentului de la Rupea

Doi bărbaţi au murit, iar două femei şi un copil au fost răniţi, vineri dimineaţa, în accidentul în care au fost implicate un autoturism şi un autotren, pe DN13 Braşov - Târgu Mureş, la ieşirea din localitatea Rupea către Sighişoara, în judeţul Braşov.

Conform Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, un autoturism a pătruns pe contrasens, pe un segment de drum în curbă, şi a intrat în impact cu un autotren. După producerea accidentului, circulaţia în zonă a fost blocată pe ambele sensuri .

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov a informat că, la sosirea echipajelor de descarcerare şi prim-ajutor, trei victime erau încarcerate. Dintre acestea, doi bărbaţi au prezentat leziuni incompatibile cu viaţa.

Copilul care a fost rănit în accident, în vârstă de 3 ani, conştient, a fost preluat de Serviciul de Ambulanţă Rupea şi transportat la spital.

Celelalte două victime, două femei, care prezentau multiple traumatisme, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Braşov. Toate victimele erau ocupanţi ai autoturismului implicat în accident. AGERPRES


populare
astăzi

1 Document exploziv / Citiți asta, nu ar fi exclus ca de aici să i se fi tras lui Bolojan...

2 Întâmplarea asta cu locul de parcare s-a petrecut la SNSPA, cuibarul de „jmecheri” pentru România...

3 Rușii au ucis-o pe șefa comunicațiilor strategice ucrainene, Valentina Savițka

4 Vârsta de pensionare pentru mame, redusă: Câți ani se scad în funcție de numărul copiilor

5 Uite o chestie interesantă, care spune multe despre lumea în care am ajuns să trăim...