Braşov: Doi şoferi, cercetaţi pentru dare de mită

Doi bărbaţi sunt cercetaţi pentru dare de mită după ce au încercat să ofere bani poliţiştilor braşoveni ca să nu-i sancţioneze pentru abaterile săvârşite în calitate de conducători auto, conform unui comunicat transmis, luni, de Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Braşov.

Conform sursei citate, este vorba despre două situaţii înregistrate în ultimele două weekend-uri, în ambele cazuri poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov respingând mita şi denunţând faptele la DGA.

"În primul caz, ca urmare a unui astfel de denunţ, sâmbătă, 27 noiembrie, un conducător auto, care a oferit 8.000 de lei unui echipaj de poliţie rutieră, a fost reţinut pentru cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită. Ieri (duminică - n.r.), a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, s-a dispus cercetarea acestuia sub măsura controlului judiciar. (...) Cu exact o săptămână în urmă, tot într-o zi de sâmbătă, 21 noiembrie, unui alt conducător auto care a dat mită, i s-a întocmit dosar de cercetare penală după ce fapta sa a fost denunţată de poliţiştii braşoveni la DGA Braşov", se arată în comunicatul citat.

Şoferul din primul caz a fost depistat de către poliţiştii rutieri braşoveni pe raza Staţiunii Predeal, în timp ce conducea un autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, la testarea cu aparatul etilotest prezentând o alcoolemie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cel de-al doilea caz, conducătorul auto a fost identificat conducând un ansamblu de vehicule cu o masă mai mare de 7,5 tone, pe DN 1, pe raza judeţului Braşov, faptă pentru care era pasibil de o sancţiune contravenţională.

În urma denunţului făcut de poliţişti, bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru mită, instrumentat de DGA sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

3 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

4 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte

5 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele