Braşov: Grupare infracţională specializată în trafic de droguri-destructurată; cinci persoane-arestate

Poliţiştii braşoveni au destructurat un grup infracţional organizat specializat în traficul de droguri de risc şi mare risc, în urma unor percheziţii în judeţele Braşov şi Covasna şi în Capitală, cinci persoane fiind arestate şi alte şase plasate sub control judiciar.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat 100 de comprimate de ecstasy, aproximativ 250 de grame de cannabis şi 8000 de lei, potrivit unui comunicat de presă transmis luni AGERPRES de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov.

''La data de 15 iunie a.c, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov, sub coordonarea procurorilor DIICOT - Serviciul Teritorial Braşov, au efectuat 40 de percheziţii, pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializată în traficul de droguri de risc şi mare risc. În urma percheziţiilor, 32 de persoane au fost conduse la sediul DIICOT-Serviciul Teritorial Braşov în vederea audierii, iar împotriva a 17 persoane a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore. Ulterior, la data de 16 iunie a.c, instanţa a dispus măsura arestării preventive pentru cinci dintre persoanele reţinute, iar în cazul altor şase s-a dispus măsura controlului judiciar'', a precizat IPJ Braşov în comunicatul citat.

Din cercetări a reieşit că, începând din luna decembrie 2017, un grup de persoane, cu vârste cuprinse între 16 şi 44 de ani, ar fi acţionat pe raza municipiului Braşov şi a localităţilor învecinate pentru a atrage alţi tineri, cunoscuţi drept consumatori de droguri, în activităţi de trafic de droguri.

Drogurile de risc precum cannabis, haşiş, ketamină şi drogurile de mare risc precum cocaină, ecstasy, amfetamină ar fi fost distribuite de persoanele în cauză în mai multe locaţii. Ulterior, membrii grupării şi-au extins aria de acţiune către diferite evenimente, precum festivaluri de muzică din Sinaia, Braşov şi Bucureşti.

Pe parcursul activităţilor, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov, au fost sprijiniţi de poliţişti de combatere a criminalităţii organizate din Bucureşti, Ploieşti şi Covasna, poliţişti ai serviciilor pentru acţiuni speciale din Braşov şi Covasna, precum şi de jandarmi din Braşov, a mai menţionat sursa citată. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Ce e mai tare abia urmează” / Anonymous anunță noi dezvăluiri în scandalul Guilfoyle / PSD

2 VIDEO Anonymous publică un amplu material despre ambasadoarea SUA în Grecia, culisele căderii guvernului Bolojan și miza gazelor americane

3 VIDEO Imagini și întâmplări aproape neverosimile la bordul avion care zbura de la Dubai la Tel Aviv, unde un pilot ar fi încercat să prăbușească avion…

4 „Chiar ne iei de proști? / Este eșecul tău, lașule!” / Val de furie împotriva lui Nicușor Dan după eșecul cabinetului Mureșan

5 Cât primește la bătrânețe un român care are doar stagiul minim de 15 ani