Braşov: O femeie s-a baricadat în casă la Ghimbav cu fiul minor; intervin Protecţia Copilului, poliţişti şi jandarmi

Reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov, împreună cu poliţişti şi jandarmi, se află, luni după-amiaza, la locuinţa unei femei din localitatea Ghimbav, care s-a baricadat în casă împreună cu fiul ei minor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al DGASPC Braşov, Lidia Mailat, este ce-a de-a treia încercare a reprezentanţilor instituţiei de a comunica cu femeia din Ghimbav, după ce tatăl acesteia a sesizat, la linia verde Telefonul copilului, că, după ce s-a întors din Italia, aceasta "s-a baricadat în casă" împreună cu nepotul său.

Mailat a explicat pentru AGERPRES că, în urma sesizării bărbatului, reprezentanţi ai DGASPC s-au deplasat la locuinţa femeii, însă aceasta a refuzat să-i primească în casă, acceptând doar un dialog printr-o fereastră. Ulterior, ea s-ar fi angajat să se deplaseze la sediul DGASP din municipiul Braşov pentru a sta de vorbă cu asistenţii sociali, însă nu a făcut acest lucru.

Luni, reprezentanţii DGASPC s-au deplasat la locuinţa femeii împreună cu tatăl copilului, cetăţean italian, însă situaţia de la primele două întâlniri s-a repetat, femeia refuzând atât să-i primească în casă, cât şi să iasă din locuinţă.

Reprezentanţii DGASPC sunt sprijiniţi în această acţiune de jandarmi de la Gruparea Mobilă şi de poliţişti, discuţiile cu femeia fiind conduse de un negociator. AGERPRES / (AS - autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Păi nu este România „marele aliat și prieten”? / SUA reiau vizele doar pentru Ungaria și Polonia, restul lumii rămâne blocată

2 Măruță a debutat la Antena 1: cifre strânse în confruntarea cu Pro TV

3 Autostrada A3 / tronsonul spre Nădășelu, gata cu trei luni înainte de termen

4 DOCUMENTE Magistrați și politicieni în curse VIP spre Mykonos și Nisa: lista completă

5 Misterul cailor sălbăticiți de pe DN57B, vechiul drum al cărbunelui din Banat