Braşov: Tânăr de 24 de ani - reţinut în cadrul investigaţiilor privind femeia găsită decedată pe scara unui bloc din Săcele

Un tânăr de 24 de ani, din municipiul Săcele, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind bănuit că ar fi ucis-o pe femeia de 65 de ani, găsită decedată duminică, în scara unui bloc, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov.

"În urma activităţilor investigativ-operative desfăşurate de către poliţişti din cadrul IPJ Braşov-Serviciul de Investigaţii Criminale, sub delegarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, împreună cu Biroul Investigaţii Criminale Braşov, Poliţia municipiului Săcele, Serviciul Criminalistic Braşov şi Unitatea Teritorială de Analiză a Informaţiilor la data de 24 noiembrie a fost identificat autorul infracţiunii de omor săvârşită pe raza municipiului Săcele", se arată într-o informare transmisă de IPJ Braşov.

Iniţial, după primele cercetări, în cazul femeii a fost deschis un dosar pentru "ucidere din culpă", însă, după efectuarea autopsiei, poliţiştii au schimbat încadrarea faptei în "omor", constatându-se că decesul persoanei s-a produs din cauze violente. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte