Brățară de monitorizare pentru elevul de 13 ani care a înjunghiat o profesoară în Bistrița

Elevul atacator

Elevul atacator de la școala din Bistrița Foto: captură video bistriteanul.ro

Decizia oamenilor legii, luată marți seară, vine ca răspuns direct la solicitările părinților, care au cerut garanții suplimentare de protecție împotriva agresorului. După ce marți orele s-au desfășurat exclusiv în mediul online, elevii urmează să se întoarcă miercuri în sălile de clasă.

Conform Agerpres, reprezentanta Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud a confirmat măsurile dispuse în acest caz:

„În cursul zilei de astăzi, 20 octombrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Bistriţa au emis ordine de protecţie provizorii extinse, cu monitorizare electronică, cu privire la 7 persoane, profesoara şi 6 elevi. Elevul de 13 ani se află în continuare internat la o clinică de specialitate".

Persoanele protejate de aceste ordine provizorii sunt profesoara în vârstă de 28 de ani, care a fost atacată cu cuțitul, și șase copii. Printre aceștia din urmă se numără băiatul care a reprezentat ținta principală a atacatorului — agresiunea având, cel mai probabil, motivații rasiale —, dar și colegul său care a intervenit pentru a-l apăra. Cel de-al doilea elev a suferit multiple leziuni în urma confruntării, însă a fost externat ulterior cu recomandări medicale.

Lipsă de remușcări în fața anchetatorilor

În prezent, băiatul de 13 ani responsabil pentru atac este internat la secția de Psihiatrie infantilă din Cluj-Napoca, unde este supravegheat și însoțit de mama sa. Înainte de această măsură, el a fost interogat timp de mai multe ore de către anchetatorii care încearcă să elucideze motivația exactă a gestului său extrem.

Surse judiciare citate de publicația locală Bistrițeanul.ro susțin că, pe parcursul audierilor, minorul nu a părut deloc marcat de faptele comise și nu a arătat nicio urmă de regret.

Filmul unei agresiuni premeditate

Datele strânse până acum indică faptul că atacul de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” nu a fost unul spontan, ci ar fi fost planificat în detaliu, adolescentul făcând chiar aluzii prealabile pe rețelele de socializare. În ziua incidentului, elevul de clasa a VII-a s-a dus mai întâi la toaleta unității de învățământ. Acolo, a scris cu un marker mai multe mesaje cu caracter antisemit, după care și-a acoperit fața și capul cu o cagulă și o cască, pentru a împiedica identificarea sa.

Echipat astfel și înarmat cu un cuțit, băiatul s-a deplasat la o clasă de a VI-a, unde se desfășura ora de matematică. A bătut la ușă și a așteptat, iar în momentul în care profesoara de 28 de ani i-a deschis, a lovit-o în mod repetat cu arma albă. Ulterior, în timpul haosului creat, l-a rănit și pe elevul de clasa a VI-a care a încercat să îl oprească.

Explorează subiectele:

Bistrița atac școală ordin de protecție


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Rușine în Parlament / Pesedistul Daniel Zamfir, prins când i se șopteau răspunsurile

2 De ce doi pensionari cu aceeași vechime primesc sume diferite din punctele de stabilitate

3 Gâdea: „Va fi, așa, un dezmăț, un minut” / Antena 3 sărbătorește plecarea USR de la guvernare

4 Donald Trump îi cere lui Zelenski să se retragă din negocierile cu Rusia

5 Haos fără precedent în Franța / „Vedem o națiune demontată cărămidă cu cărămidă, chiar în fața ochilor noștri”