BREAKING! Dragnea îi cere lui Toader soluția pentru amnistie și grațiere și-l amenință cu remanierea!

BREAKING! Dragnea îi cere lui Toader soluția pentru amnistie și grațiere și-l amenință cu remanierea!

BREAKING! Dragnea îi cere lui Toader soluția pentru amnistie și grațiere și-l amenință cu remanierea! La aproape doi ani după controversata OUG 13 care a scos zeci de mii de oameni în stradă, Liviu Dragnea îi cere răspicat ministrului Justiţiei să prezinte cât mai repede un proiect privind amnistia şi graţierea. Preşedintele PSD spune că cel care s-a opus acestui proiect până acum a fost Paul Stănescu, relatează Digi24.

Mai mult, Dragnea îl acuză pe Tudorel Toader că nu a făcut nimic în această privinţă. Şeful PSD spune că dacă în săptămânile următoare Tudorel Toader nu va prezenta un proiect privind amnistia şi gratierea, atunci va cere CEX PSD să ia o decizie. Termenul final pentru adoptarea aministiei si gratierii ar fi finalul acestui an. 

G4Media.ro a scris încă de săptămâna trecută despre planul în doi pași al liderului PSD pentru adoptarea unei ordonanțe de urgență privind amnistia și grațierea.

Pasul unu: schimbarea  HG 561. Pasul doi: Guvernul decide ad-hoc, într-una din ședințe, adoptarea OUG-ului privind amnistia și grațierea. Unul dintre miniștri ar urma să inițieze actul normativ, iar secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, îl trimite rapid la Monitorul Oficial. OUG intră rapid în vigoare, iar din acest moment efectele lui nu mai pot fi anulate.

În dispută ar mai fi acum amploarea măsurii de grațiere. Unii vor grațiere până la cinci ani, alții vor să fie grațiate pedepsele până la zece ani pentru a beneficia cât mai mulți de această măsură.

Dacă OUG privind amnistia și grațierea stă în vigoare chiar și un singur minut, Dragnea scapă de condamnarea deja primită și dosarele în curs. Efectele OUG-ului nu vor putea fi anulate, deoarece în penal se aplică principiul aplicării legii mai favorabile.

G4Media.ro a scris încă din 5 septembrie că liderul PSD, Liviu Dragnea, forțează schimbarea șefei Secretariatului General al Guvernului, Andreea Lambru, susținută de ALDE. Și instalarea lui Greblă la șefia SGG a avut loc tot ca un pas pregătitor în vederea adoptării OUG-ului privind amnistia și grațierea.

Nu este clar în acest moment care va fi poziția premierului Viorica Dăncilă și nici a ministrului justiției, Tudorel Toader.

Ministrul Toader, susținut de ALDE, s-a opus până acum adoptării OUG-ului, însă nu e clar dacă își va menține poziția și, oricum, nu va mai avea nici o importanță din moment ce avizul MJ nu va mai conta.

Tot din cauza OUG-ului pe amnistie (mascată prin dezincriminarea abuzului în serviciu) și grațiere au fost înlăturate și guvernele Grindeanu și Tudose. Cei doi au refuzat să semneze OUG-ul salvator pentru liderul PSD, cu excepția lui Grindeanu care a semnat în prima fază, în februarie 2017, celebra OUG 13, însă a revenit asupra ordonanței înainte de a intra în vigoare, după cele mai ample proteste de stradă înregistrate după 89.

Ultima tentativă de a adopta OUG pe amnistie și grațiere s-a consumat în timpul sesiunii extraordinare a Parlamentului din iulie.


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”