BREAKING Biroul Electoral central a respins cerea de înscriere în alegerile europarlamentare a Alianței 2020 USR PLUS!

BREAKING Biroul Electoral central a respins cerea de înscriere în alegerile europarlamentare a Alianței 2020 USR PLUS! Biroul Electoral Central (BEC) a decis astăzi în mod abuziv respingerea cererii de înscriere în competiția electorală a Alianței 2020 USR PLUS pentru alegerile europarlamentare, a anunțat PLUS într-un comunicat de presă.

 Comunicatul integral:

Pretextul BEC a fost acela că Dan Barna și Dacian Cioloș nu ar figura ca președinți ai USR, respectiv PLUS în Registrul partidelor politice. Dan Barna a fost ales președinte al USR în octombrie 2017, în vreme ce Dacian Cioloș a fost ales președinte PLUS în februarie 2019. Ambele partide au solicitat înregistrarea președinților la Tribunalul București, dar până acum nu au primit o decizie definitivă. Pentru acest motiv, BEC a respins cererea de înregistrare a Alianței. Este o decizie politică luată la presiunile regimului corupt instaurat de Liviu Dragnea în România.

N-au contat documentele juridice pe care le-am depus. N-au contat deciziile legale ale celor două partide și voința celor 14.000 de membri. Nu contează nici cele 200.000 de semnături pe care le-am strâns. Ne-au respins cererea pentru că lui Liviu Dragnea îi este teamă de Alianța 2020 USR PLUS, de „Fără Penali“, de „Oameni Noi“, de tot ceea ce înseamnă această Alianță și de toate speranțele care sunt legate de ea.

Decizia Biroului Electoral Central de astăzi înseamnă un singur lucru: vor, cu orice preț și prin orice mijloace, să ne împiedice să participăm la alegeri. Mai întâi, au încercat, luni în șir, să împiedice înregistrarea Mișcării România Împreună (RO+). De data asta, blochează Alianța 2020 USR PLUS din motive absurde, total nedemocratice. Ni se încalcă dreptul de a fi votați, dar și dreptul românilor de a vota. Este pentru prima oară, după 1990, când este respinsă o listă care în sondaje se bucură de susținerea a aproximativ 20% dintre români.

Este un act profund nedemocratic prin care se încearcă să fim scoși din procesul electoral. Ceea ce s-a întâmplat la BEC este o politizare nepermisă a unui organism care ar trebui să mențină echilibrul democratic.

Indiferent de câte obstacole ne vor pune, noi nu ne vom opri. Decizia BEC nu este definitivă. Vom contesta la Înalta Curte și avem încredere că judecatării vor îndrepta abuzul comis de BEC. Vom merge mai departe și dacă decizia ÎCCJ va fi defavorabilă, chiar dacă USR și PLUS vor fi nevoite să candideze separat în alegeri. Vom strânge din nou semnăturile, ne vom sprijini unii pe ceilalți. Vom merge alături în campanie și vom folosi toate resursele pe care le avem la dispoziție pentru a opri regimul Dragnea-PSD. Vrem o Românie fără penali și fără hoție și suntem dispuși să ne batem până la capăt pentru asta.


populare
astăzi

1 Drepturile pensionarilor, încălcate de unele case de pensii, inclusiv din străinătate

2 SCANDAL în SUA / Serviciile americane de informații au detectat un apel telefonic între un spion străin și o persoană apropiată lui Trump. Tulsi Gabbar…

3 Țara lui Plaha / Un fost colonel SIE este acuzat de CNSAS de poliție politică în regimul comunist. După 1990, a ocupat posturi în mai multe ambasade, ia…

4 Cine este omul de afaceri român găsit mort în munți, la cascadele Tre Santi din Italia. Sergiu avea 46 de ani și doi copii

5 Ambasadorul SUA, „trimis la plimbare” de oficiali polonezi. De ce reprezentanții noștri tac când România este pusă la zid