BREAKING Moțiunea de cenzură, vinerea viitoare, pe 27 septembrie! Au semnat parlamentari de la USR, PMP, UDMR, Pro România și minorități

BREAKING Moțiunea de cenzură, vinerea viitoare, pe 27 septembrie! Au semnat parlamentari de la USR, PMP, UDMR, Pro România și minorități

PNL a decis să depună în Parlament moțiunea de cenzură împotriva guvernului Dăncilă vinerea viitoare, pe 27 septembrie, au declarat pentru  G4Media.ro surse din conducerea partidului.

Potrivit acestora, până acum au semnat moțiunea de cenzură, pe lângă parlamentarii liberali, și cei ai USR, PMP, UDMR, Pro România, dar și de la minorități.

Zilele care urmează, PNL va mai purta discuții cu Călin Popescu Tăriceanu pentru ca parlamentarii care au mai rămas în ALDE să semneze și ei moțiunea, au mai explicat surse liberale pentru G4Media.ro.

”Până în acest moment, avem strânse peste 210 semnături. Vom avea minimum 233 în momentul depunerii moțiunii”, a explicat unul dintre liderii PNL.

USR și PMP au făcut în ultimele zile apeluri repetate la cei din PNL să depună mai repede moțiunea de cenzură, înainte ca PSD să își refacă majoritatea în Parlament. Liberalii au replicat însă că vor să vadă mai întâi că demersul de demitere a guvernului este susținut de minimum 233 de parlamentari, numărul minim pentru adoptarea moțiunii.

Președintele USR, Dan Barna, a făcut chiar miercuri un apel pentru ca moţiunea de cenzură să fie depusă cât mai curând, săptămâna viitoare, fără să se ţină seama de strângerea semnăturilor necesare trecerii acesteia în Parlament.

”Este un obiectiv şi un deziderat să avem 233 de semnături, dar este, din punctul nostru de vedere, mai important să depunem moţiunea cât mai degrabă, să nu mai dăm timp doamnei Dăncilă. Vedem că recuperează acum cărămidă cu cărămidă din ruinele ALDE şi, dacă ne uităm la experienţa moţiunilor anterioare, vă aduceţi aminte episodul când în PSD era criza cu Tudose şi Stănescu atunci am depus moţiunea după ce lucrurile se liniştiseră şi rezultatul a fost cel pe care îl cunoaştem”, a afirmat Barna, la Parlament.

La rândul lor, cei de la PMP au anunțat încă de ieri că au transmis liberalilor semnăturile pentru moțiunea de cenzură și au făcut și ei apel pentru urgentarea demersului, susţinând că nu trebuie ratată „tragerea glonţului de aur” care să ducă la căderea guvernului PSD.

„PMP susţine fără nicio rezervă moţiunea de cenzură iniţiată de Partidul Naţional Liberal, în acest sens au avut loc discuţii între conducerea Partidului Mişcarea Populară, reprezentată de preşedintele Eugen Tomac, şi conducerea PNL, reprezentată de preşedintele Orban. Din punctul de vedere al Partidului Mişcarea Populară, toate lucrurile sunt în ordine, în sensul că am transmis lista cu semnături ale tuturor colegilor deputaţi şi senatori şi ne-am asigurat că vor fi prezenţi atunci când în Parlament se va dezbate şi se va vota moţiunea de cenzură. Tot din punctul nostru de vedere, spunem clar că nu avem dreptul să ratăm această şansă, această ocazie, nu avem dreptul să ratăm tragerea glonţului de aur care să ducă guvernul PSD în istorie, pentru că este absolut necesar ca această moţiune de cenzură să treacă”, a declarat deputatul Petru Movilă, la Parlament.


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale