BREAKING Turiști străini pe bicicletă loviți de o mașină. Unul dintre ei a decedat

Un turist britanic a murit şi alţi doi au fost răniţi, duminică după-amiază, după ce au fost loviţi de o maşină pe un drum judeţean din Tulcea, în timp ce mergeau cu bicicletele.

Potrivit poliţiştilor citați de News.ro, un bărbat în vârstă de 20 de ani din Tulcea conducea un autoturism pe DJ 222, iar la un moment dat, în apropierea localităţii Agighiol, a lovit trei biciclişti, cetăţeni britanici, cu vârste cuprinse între 56 şi 60 de ani.

La faţa locului s-au deplasat mai multe autospeciale, dar şi un elicopter SMURD. 

Unul dintre turiştii britanici a fost găsit în stop cardio-respirator, iar medicii au încercat să îl resusciteze, însă fără rezultat. Ceilalţi doi turişti au fost răniţi.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Tulcea, unul dintre răniţi are un traumatism cranio-cerebral, traumatism toracic şi traumatism la mâini şi a fost preluat de elicopter şi transportat la Galaţi.

Cel de-al doilea rănit, care are un traumatism cranian, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean Tulcea, fiind conştient.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul. 




populare
astăzi

1 Restaurarea Castrului Arutela pe Valea Oltului, ținta ironiilor online

2 Cine îi plătește? / Călin Georgescu, la mănăstire, sub paza a cel puțin 12 bodyguarzi

3 Cine sunt judecătorii CCR care au votat amendamentul anti-Fritz

4 De citit ce scrie! / Adrian Năstase acuză ANRE de favorizarea furnizorilor în detrimentul prosumatorilor

5 „Virus", hackerul care a atacat NASA, prins la Sinaia cu un mecanism secret