BREAKING/PLUS pregătește preluarea conducerii Alianței cu USR după înfrângerea lui Dan Barna în lupta pentru locul doi cu Dăncilă

PLUS a pregătit din vreme trei scenarii pentru situația în care Dan Barna intră sau nu în turul doi, au declarat surse din partid pentru G4Media.ro . În situația în care candidatul USR/ PLUS a pierdut competiția cu Viorica Dăncilă iar candidatul PSD a intrat în turul doi, PLUS pregătește să inițieze încă din seara de duminică, imediat după anunțarea primelor estimări, începând cu orele 21.30, o consultare cu filialele partidului.

Una din variantele de discuție este preluarea lidership-ului Alianței de către PLUS, sub forma unei fuziuni între cele două partide. Liderii PLUS intenționează să facă acest pas cât mai repede pentru a evita degradarea previzibilă a relațiilor dintre cele două partide în cadrul alianței, au explicat pentru G4Media.ro surse de la vârful partidului.

Cei de la PLUS iau în calcul și varianta consolidării Alianței USR/PLUS prin înscrierea ei la Tribunal, având în vedere că în acest moment Alianța există doar pe hârtie, fiind vorba de o alianță politică încheiată doar pentru alegerile europarlamentare din mai, nu de o alianță electorală.

O decizie fermă în ce privește calea de urmat ar urma să fie luată de conducerea PLUS sâmbătă, 16 noiembrie, la Consiliul Național programat să aibă loc la Cluj.

”Încercăm să găsim o cale pentru a rămâne în Alianță împreună. Ne așteptăm ca în USR să scoată cuțitele la Dan Barna, dar problema e că nu are cine să-l înlocuiască. Cosette Chichirău sau Stelian Ion sunt posibili candidați la șefia partidului, dar nu au anvergura necesară”, au mai declarat pentru G4Media.ro sursele PLUS.

În cazul intrării lui Dan Barna în turul doi cu un scor slab, dar mai mic decât la europarlamentare, PLUS ar fi schimbat complet strategia, au mai explicat pentru G4Media.ro surse din partid. În cazul câștigării cu scor net în fața candidatului PSD, oamenii lui Cioloș își puneau problema dacă USR va mai rămâne în Alianță.

Amintim că exit-poll-ul realizat de CURS – AVANGARDE arată că președintele Klaus Iohannis a câștigat detașat primul tur al alegerilor prezidențiale, cu scorul de 39%. El este urmat în clasament de Viorica Dăncilă, cu 22,5% și Dan Barna cu 16,4%.

Exit-poll-ul realizat de IRES arată că președintele Klaus Iohannis a câștigat detașat primul tur al alegerilor prezidențiale, cu scorul de 38,7%. El este urmat în clasament de Viorica Dăncilă (22%) și Dan Barna (16,1%). Și exit-poll-ul realizat de CURS-AVANGARDE proiectează victoria categorică a lui Iohannis, urmat de Dăncilă și Barna


populare
astăzi

1 Ora de iarnă 2026 / când dăm ceasurile înapoi și noaptea devine mai lungă

2 Trei acte diplomatice false găsite acasă la Călin Georgescu

3 Asfalt de 73 de milioane de euro peste potecile pustiite din Apuseni

4 Procurorii DIICOT l-au ridicat pe Călin Georgescu în dosarul presupusei înșelăciuni de 1,1 milioane de euro!

5 Rețeaua secretă a lui Călin Georgescu: de unde veneau milioanele de euro / Cine este Ionel Rusen, omul său de încredere, audiat acum la DIICOT