Brexit: Angela Merkel exclude noi negocieri cu Londra

Cancelarul german Angela Merkel a respins marţi din nou apelul premierului britanic Boris Johnson de renegociere a acordului de Brexit, cu doar o zi înaintea întrevederii pe care cei doi lideri o vor avea la Berlin, transmite dpa.

Boris Johnson a insistat ca UE să renunţe la aşa-numita clauză de 'backstop' din acordul de retragere negociat între Londra şi Bruxelles, menită să evite o frontieră efectivă între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda.

'Desigur, ne vom gândi la soluţii practice', a declarat Merkel, aflată la Reykjavik, în Islanda, pentru o reuniune cu lideri scandinavi. 'Dar nu trebuie să redeschidem acordul de retragere', a punctat ea.

Cancelarul german a mai subliniat că cele 27 de state membre ale UE sunt unite în respingerea de noi negocieri cu Londra şi că 'Marea Britanie va decide ea însăşi în ce direcţie se îndreaptă'.

Boris Johnson, care i-a succedat Theresei May în funcţia de prim-ministru la sfârşitul lui iulie, afirmă că este decis ca Brexitul să se producă pe 31 octombrie, cu sau fără un acord cu Uniunea Europeană. Acesta a indicat în mod repetat că nu va renegocia acordul încheiat cu Theresa May.

Boris Johnson se va întâlni miercuri, la Berlin, cu cancelarul german Angela Merkel şi joi, la Paris, cu preşedintele francez Emmanuel Macron pentru a încerca să-i atragă de partea viziunii sale despre Brexit înaintea summitului G7 programat la sfârşitul săptămânii la Biarritz, în sud-vestul Franţei.AGERPRES


populare
astăzi

1 Blocat fără pensie la vârsta legală: variantele celor cu doar 10 ani munciți

2 Ce se întâmplă dincolo de viață: desenul unei femei confirmă teoria lui Monroe

3 VIDEO Două eleve au stârnit scandal după ce au dansat în clasă. Ce spune diriginta

4 Rezultatele tragerii loto de duminică, 11 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română

5 Boicot de șase luni pe piața imobiliară? / „Nu mai cumpărați locuințe șase luni!”