Britney Spears îşi acuză mama că s-a aflat în spatele ideii de a fi plasată sub tutelă

Jamie Spears a fost imaginea tutelei fiicei sale, Britney Spears, însă vedeta pop afirmă că mama sa a jucat un rol important în această privinţă, relatează miercuri dpa.

Într-o postare pe Instagram marţi seara, care între timp a fost ştearsă, Britney Spears şi-a criticat aspru mama, Lynne.

"Pssss, poate că tatăl meu a început tutela în urmă cu 13 ani ... însă ceea ce oamenii nu ştiu este că mama mea este cea care i-a dat ideea!!!! Nu voi primi niciodată înapoi acei ani ... ea mi-a distrus viaţa în secret", a scris cântăreaţa în vârstă de 39 de ani.

"Ştii exact ce ai făcut. Tatăl meu nu este suficient de deştept să se gândească vreodată la o tutelă, însă în seara asta voi zâmbi ştiind că am o nouă viaţă înainte", a mai scris vedeta.

Britney Spears l-a menţionat şi pe fostul ei impresar Lou Taylor în postarea sa, susţinând că perechea s-a prefăcut că nu are "NICIO IDEE de ce se întâmplă", când realitatea era cu totul alta.

Luni, Jamie Spears a cerut încetarea imediată a tutelei, instituită în 2008, spunând "mărturia recentă a fiicei sale şi solicitările acesteia de a prelua personal controlul asupra proprietăţii şi afacerilor ei au arătat clar că o continuare a tutelei este contrară dorinţelor sale", potrivit revistei People.

Tatăl cântăreţei a susţinut în repetate rânduri că a crezut că acţionează în interesul fiicei sale prin plasarea acesteia sub tutelă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Coșmarul unui român după ce hibridul Toyota i-a luat foc: A plătit rate pentru o mașină inexistentă

2 Schimbare strategică în Asia Centrală: China devine furnizor cheie de arme sub privirea lui Putin

3 Mare e grădina ta, Doamne... / Mesajul lui Dungaciu de pe „Prințesa Dunării”: „Armada AUR a pornit să redescopere și să elibereze România”

4 476 d.Hr. / Un copil împărat și un barbar, artizanii căderii Romei Antice

5 Rusia stabilește linia roșie nucleară: Ce ar declanșa un răspuns imediat din partea Moscovei