Bulgaria, criticată într-o rezoluţie a Parlamentului European pentru deficienţe în privinţa statului de drept

Bulgaria, criticată într-o rezoluţie a Parlamentului European pentru deficienţe în privinţa statului de drept

Parlamentul European a adoptat joi o rezoluţie în care critică Bulgaria pentru deficienţe în respectarea statului de drept, combatarea corupţiei endemice şi sprijinirea libertăţii presei, transmite Reuters.

Eurodeputaţii au aprobat - cu 358 voturi pentru, 277 împotrivă şi 56 de abţineri - o rezoluţie critică la adresa guvernului lui Boiko Borisov, după aproape trei luni de proteste anticorupţie la Sofia.

'Parlamentul European regretă profund faptul că evoluţiile din Bulgaria au condus la o deteriorare semnificativă în ce priveşte respectarea statului de drept, democraţiei şi drepturilor fundamentale, în materie de independenţă a justiţiei, separaţie a puterilor, luptă împotriva corupţiei şi libertate a presei', se spune în rezoluţie.

Mii de bulgari demonstrează zilnic începând din iulie, acuzându-l pe premierul Boiko Borisov, aflat la al treilea mandat, că erodează regulile democraţiei şi permite practici corupte în favoarea oligarhilor şi afacerilor apropiate partidului său de centru-dreapta, GERB.

La Sofia, protestatarii au salutat adoptarea rezoluţiei, văzând în ea 'o palmă politică pentru guvern'. Hristo Ivanov, fost ministru al justiţiei şi copreşedinte al partidului Bulgaria Democrată (anticorupţie), a spus că este o 'victorie pentru democraţie'.

Rezoluţia mai critică Bulgaria, cel mai sărac stat din Uniunea Europeană, de regres în privinţa valorilor democratice, abuz de fonduri europene, condiţii inumane în închisori, ostilitate faţă de femei, romi, persoane LGBTI şi alte grupuri minoritare.

Vorbind înainte de adoptarea rezoluţiei, vicepremierul bulgar Tomislav Doncev a respins documentul ca stupefiant şi a spus că ţara sa nu este în pericol să piardă fonduri europene deocamdată.

'Finanţarea europeană poate fi îngheţată sau blocată pe motive concrete, legate mai ales de deficienţe în sistemele de control. Ea nu poate fi oprită în urma unui scandal politic', a afirmat el.

Rezoluţia PE, neconstrângătoare, nu are alte consecinţe concrete decât de a fi politic stânjenitoare pentru Borisov.

Ea ar putea însă să întărească poziţia Parlamentul European în negocierile cu guvernele UE cu privire la viitorul buget multianual şi la planul de relansare. Eurodeputaţii au cerut ca numai statele care respectă statul de drept să fie eligibile pentru fonduri europene.

Spre deosebire de Ungaria şi Polonia, Bulgaria a evitat acţiuni oficiale ale UE împotriva sa, promiţând reforme în justiţie şi înfiinţarea unor organisme de combatere a corupţiei, angajamente care bat însă pasul pe loc.

Săptămâna trecută, în primul său raport despre situaţia statului de drept în UE, Comisia Europeană a criticat Bulgaria pentru deficienţe în ce priveşte independenţa justiţiei şi absenţa condamnărilor pentru corupţie în rândul înalţilor funcţionari. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Niște nulități, repetenții clasei care au ajuns în politică, ultimii oameni pe care nu i-ar angaja nimeni nici să păzească vacile, fac scandal pe te…

2 Guvernul crește vârsta de pensionare în MAI, MApN, SRI și SPP. Anunțul făcut de ministrul Apărării

3 Fanteziile pornografice și cruzimea unei neveste naziste. Cum se afișa în fața prizonierilor cea poreclită „Cățeaua de la Buckenwald”

4 Panică și lacrimi în parcare: o șoferiță a rămas blocată aproape o oră de câțiva centimetri de zăpadă. „Nu știu ce să fac, nu pot să ies”

5 Bani îngropați, găsiți în Norvegia. Se speculează că provin din cel mai mare jaf din istoria țării, din 2004