Bulgaria respinge ideea flotilei din Marea Neagră

Generalul Mark O. Schissler, vicepreședinte al comitetului militar al NATO, a avut dumincă întrevederi la Sofia cu oficialități bulgare, iar pe agenda discuțiilor s-a aflat și o posibilă flotilă aliată în Marea Neagră, transmite BTA. Generalul american de aviație se află într-o vizită oficială de trei zile în Bulgaria, la invitația șefului apărării, generalul Konstantin Popov.

Sursa foto: nato.int

Popov a declarat, după dialogul lui Schissler cu premierul Boiko Borissov, că acesta din urmă și-a exprimat clar poziția privind menținerea unei zone fără tensiuni în Marea Neagră.

"Nu va exista o flotilă în Marea Neagră, dar Bulgaria poate solicita același sprijin ca și Grecia în cazul unui val mai mare de migranți, cu multe nave care transportă migranți. Deocamdată nu este cazul," a afirmat generalul bulgar. Potrivit acestuia, nu se așteaptă ca NATO să asigure sprijin Bulgariei și pentru frontierele sale terestre. "Aceasta nu este misiunea NATO", a spus el.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Va interzice Nicușor Dan și TVR la Cotroceni după atacurile Sorinei Matei?

2 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

3 Premieră în Marea Baltică / navă rusă lovită și avioane NATO ridicate de la sol

4 Blocaj în contractul Oerlikon / sistemele Armatei nu au trecut testele tehnice

5 Un obiect misterios care accelerează în spațiu ar putea fi o navă sovietică