Bulgaria: Venituri record din turism; trei miliarde de dolari în primele zece luni ale acestui an

Sectorul turismului din Bulgaria a înregistrat în primele 11 luni ale acestui an o creștere cu 16% a numărului de vizitatori străini, până la 7,85 de milioane, iar veniturile au urcat cu peste 15% la 10 luni, totalizând trei miliarde de dolari, a anunțat ministrul bulgar al Turismului, Nikolina Angelkova, transmit FOCUS News și Xinhua.

"Îmi face plăcere să anunț că 2016 este un an deosebit pentru sectorul turismului din Bulgaria, în primele 11 luni ale acestui an s-a înregistrat o creștere de 16% a numărului de vizitatori străini, la 7,85 de milioane. Veniturile din turism au urcat în perioada ianuarie-octombrie 2016 cu peste 15%, la 5,9 miliarde de leva (trei miliarde de dolari), cel mai ridicat nivel de la publicarea acestor date, în 1990", a adăugat oficialul bulgar.

De asemenea, Angelkova susține că se așteaptă la o creștere de 30-40% a a numărului de vizitatori străini în vara anului viitor, în special din Germania, Polonia, Cehia, Marea Britanie, România și Rusia. "Facem eforturi pentru a recâștiga încrederea turiștilor ruși și vom continua să fim în topul celor trei destinații preferate în sezonul turistic de vară", a afirmat Nikolina Angelkova.

Oficialul estimase luna trecută că până la sfârșitul anului numărul de de vizitatori străini va depăși opt milioane, iar 2016 va fi primul an în care vor fi mai mulți turiști care vin în Bulgaria decât populația țării.

Conform datelor Ministerului bulgar de Turism, în ultimii ani, numărul turiștilor români în Bulgaria a ajuns la un milion pe an, în timp ce numărul bulgarilor care au vizitat România este de aproximativ 300.000 pe an.

Potrivit datelor oficiale, la sfârșitul anului trecut Bulgaria avea o populație de 7,15 milioane de persoane.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Toată criza asta e opera SRI / Nicușor Dan a favorizat prea mult PSD, s-a amestecat prea avid în guvernare / Nu există niciun control asupra serviciilor …

2 Proprietarul: „Au spart cinci uși și patru televizoare” / Două cupluri au închiriat o cabană, apoi au distrus-o

3 „Lovitura cea mai mare pe care o poate primi Sistemul este ca oamenii aceia să se întoarcă de bună voie la Dumbrava. De asta îi este şi mai frică Sist…

4 Doulă de moarte, meseria care reînvie un rol ancestral: Anca Magyar despre fobia urbană față de sfârșit

5 Băsescu / „Este o cavalcadă a încălcărilor de Constituție și responsabilitatea președintelui e uriașă”