Bundestagul a criticat suspendarea certificării operatorului gazoductului „Nord Stream-2”

Agenția Federală de Comunicaţii din Germania (Autoritatea de reglementare Bundesnetzagentur), prin suspendarea inutilă a certificării operatorului gazoductului „Nord Stream-2”, contribuie la creșterea prețurilor la gaze, a declarat, marţi, jurnaliştilor deputatul Bundestagului, Klaus Ernst, care a condus Comisia pentru economie şi energie în ultima legislatură a Parlamentului german. „Suspendarea de către Agenția Federală de Rețea a procedurii de certificare pentru „Nord Stream-2″ duce la o creștere a prețurilor la gaze” – a declarat Ernst, amintind, totodată, că valoarea combustibilului în hubul olandez TTF, în lumina deciziei autorității de reglementare germane, a crescut cu aproximativ 10%. În opinia sa, „liberalizarea pieței europene a gazelor se transformă din ce în ce mai mult într-un truc stupid”, în timp ce sectorul energetic este de o importanţă centrală pentru infrastructură. „Familiile cu venituri mici și medii suferă deja din cauza creșterii prețurilor la energie” – a spus deputatul. „Există, de asemenea, un larg consens că gazul va deveni o tehnologie importantă pe calea spre neutralitatea climatică. Prin urmare, viitoarea coaliție de guvernământ trebuie să demonstreze că nu închide ochii la problemele sociale și climatice. Guvernul nu trebuie să se ascundă în spatele problemelor de procedură și trebuie să pledeze activ pentru punerea în funcțiune a „Nord Stream-2″. Nu ar trebui să mai existe întârzieri” – a subliniat Ernst./ssirbu/avladucu

(www.tass.ru – 16 noiembrie)

Sursa: rador.ro


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

3 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte