Bursa de la Bucureşti a pierdut un miliard de lei din capitalizare în această săptămână

Bursa de Valori de la Bucureşti (BVB) a pierdut în această săptămână 1,09 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 0,71%, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o scădere cu 38,77%.

Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a ajuns la 152,049 miliarde de lei, în perioada 7 - 11 decembrie, de la 153,146 miliarde de lei în săptămâna anterioară.

În această săptămână, tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 127,564 milioane de lei, faţă de 208,361 milioane de lei în perioada 30 noiembrie - 4 decembrie. Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost miercuri, 9 decembrie, când s-au consemnat 37,9 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, vineri, 11 decembrie, cu o valoare a tranzacţiilor de 17,56 milioane de lei.

Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, generând tranzacţii de 22,3 milioane de lei, dar şi o scădere de preţ cu 1,33%.

În top 3 se mai află BRD, cu schimburi de 18,05 milioane lei şi o creştere de 0,55% în ceea ce priveşte preţul acţiunilor, urmate de titlurile SIF Moldova, cu tranzacţii de 13,13 milioane de lei (-0,83%).

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile COS Târgovişte (+50,43%), Impact Developer & Contractor (+26,17%) şi Artego (+14,47%).

La polul opus, cele mai mari scăderi au fost consemnate de acţiunile Armătura, care au înregistrat un declin de 12%, urmate de cele ale Altur (-10,17%) şi Condmag (-6,67%). AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă