CA Brașov a rămas în pronunțare privind solicitarea lui Truică de a i se ridica controlul judiciar pentru a merge în Monaco

CA Brașov a rămas în pronunțare privind solicitarea lui Truică de a i se ridica controlul judiciar pentru a merge în Monaco

Magistrații Curții de Apel Brașov au admis vineri, în dosarul vânzării ilegale a Fermei Băneasa, cererea lui Dan Andronic de ridicare a sechestrului de pe contul în care acesta trebuie să restituie banii împrumutați de la o bancă, instanța rămânând în pronunțare privind solicitarea lui Remus Truică de ridicare a controlului judiciar pentru a putea merge la Monaco.

Inculpatul Remus Truică a cerut ridicarea măsurii controlului judiciar pentru a putea merge la Monaco, unde este rezident, pentru a-și schimba actul de identitate, care expiră luna viitoare.

"Pentru mine, acasă este în România, dar, din punct de vedere al actelor, sunt rezident în altă țară, la Monaco. Am cerut pur și simplu să mă duc acolo unde este centrul intereselor mele, pentru că acolo locuiesc, acolo îmi plătesc facturile, acolo este centrul a tot ce am construit eu în ultimii 10 ani. Expiră și cartea de identitate la un moment dat și nu mă pot prezenta în fața organelor de poliție de acolo pentru că nu sunt lăsat de DNA Brașov. Există riscul să-mi pierd rezidența la Monaco, dacă instanța nu îmi va da voie să părăsesc țara", a susținut, ulterior, Truică într-o declarație dată presei.

Acesta a adăugat, totodată, că "un dosar care nu există a ajuns să țină 23 de inculpați încurcați și să le omoare viața" și că "încă nu s-a hotărât să vorbească tot ceea ce ar trebui să vorbească în mod normal, chiar dacă poate că dizidența din ziua de azi se transformă în lucruri urâte".

Avocatul lui Remus Truică a precizat că este un proces complex cu 23 de inculpați, cu 83 de martori care trebuie audiați, cu o serie de expertize care, cel mai probabil se vor mai face la cererea instanței, și de aceea este posibil ca să dureze destul de mult. Restul inculpaților și avocații acestora nu au dorit să facă nici un fel de precizări pentru jurnaliștii prezenți.

La termenul de vineri, toți cei 23 de inculpați în dosarul vânzării ilegale a Fermei Băneasa au comunicat că doresc să dea declarații cu privire la vinovăție respectiv nevinovăție, instanța solicitând acest lucru pentru ca procesul să se desfășoare în procedură simplificată.

Niciunul dintre inculpați nu a recunoscut că este vinovat, iar instanța a stabilit ca patru dintre cei 23 de inculpați să dea declarații la următorul fixat, în 10 februarie.

Remus Truică, Prințul Paul și Dan Andronic, alături de alte persoane, în total 23 de inculpați, au fost trimiși în judecată de procurorii DNA în dosarul vânzării ilegale a Fermei Băneasa. Remus Truică este învinuit de constituire de grup infracțional organizat, trafic de influență și spălare de bani, ambele în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu și dare de mită, iar Prințul Paul pentru cumpărare de influență și spălare de bani, ambele în formă continuată.

AGERPRES/(A-autor: Jana Pintili, editor: Diana Dumitru)


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

5 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA