CAB: Marian Vanghelie are voie să plece din țară

Curtea de Apel București a decis că Marian Vanghelie poate să părăsească teritoriul României, după ce fostul primar a cerut voie să meargă la tratament în străinătate susținând că suferă de "tuse" ca urmare a unui "reflux alimentar".

De asemenea, instanța a respins cererea procurorilor de arestare a fostului primar, acesta fiind judecat în continuare în stare de libertate, sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat de corupție.

Decizia este definitivă.

Luna trecută, poliția a sesizat instanța cu privire la faptul că, în data de 8 septembrie, Marian Vanghelie ar fi încălcat termenii controlului judiciar. Vanghelie a fost reclamat că nu s-a prezentat la Poliția Snagov pentru verificarea controlului judiciar.

El a susținut însă că nu s-a prezentat la Poliție deoarece a fost bolnav. "Mi-a fost rău. Trei zile nu m-am ridicat din pat. După aceea, m-am dus, am dat o declarație. Se poate întâmpla oricui. (...) Am avut febră, polițistul m-a găsit în halat. Ați văzut DNA să nu ceară pușcărie? (...) Eu nu am avut voie să mă duc nici la Constanța pentru studii. (...) Eu nu am nicio problemă, unde să plec? Vreau să fac politică, nu mă scoate DNA din politică", spunea atunci Vanghelie.

Pe de altă parte, el a cerut în mai multe rânduri judecătorilor să fie lăsat să meargă la tratament în străinătate, deoarece suferă de "tuse" ca urmare a unui "reflux alimentar".

Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea a nouă infracțiuni de luare de mită și abuz în serviciu și șapte infracțiuni de spălare de bani.

În același dosar, au fost trimiși în judecată Mircea-Sorin Niculae (vărul lui Vanghelie), Sorin Ștefan Ciocan, Laura Ciocan, director al SC Economat Sector 5 SRL, și omul de afaceri Marin Dumitru, toți sub control judiciar.

Potrivit DNA, în perioada 2006 — 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al sectorului 5, ajutat de Mircea-Sorin Niculae și parțial de Laura Ciocan, a solicitat și primit de la Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro (reprezentând un "comision" de 20% din încasări).

Aceste foloase au fost pretinse și primite de Vanghelie pentru atribuirea de către Primăria sectorului 5 și serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului Local al sectorului 5, cu nerespectarea prevederilor legale, de contracte de achiziții publice firmelor controlate de omul de afaceri Marin Dumitru, dar și pentru a dispune efectuarea plății lucrărilor aferente acestor contracte (valoarea totală este de aproximativ 738.019.000 de lei).

AGERPRES


populare
astăzi

1 Un misterios personaj a câștigat de 58 de ori, într-o singură zi, la jocurile de noroc online, 2.000.000 de euro / Statul român n-a mișcat un deget

2 Priviți ce e în enclava spaniolă Ceuta, după ce granița s-a prăbușit! Zeci de mii de africani au invadat zona și ocupă cu forța casele oamenilor. Prem…

3 Cuibul de viespi roșii de la Curtea de Apel București a dat dreptate PSD și a suspendat șase hotărâri luate de Guvernul Bolojan

4 Egipt / Morminte de 5.000 de ani dezvăluie originile tehnicilor de construire a piramidelor

5 Alina Mungiu Pippidi / Statul de drept, sub asaltul celor care l-au promis