Călin Goia (Voltaj): Suntem fericiți că mesajul nostru va ajunge în finala Eurovision

Călin Goia (Voltaj): Suntem fericiți că mesajul nostru va ajunge în finala Eurovision

Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Solistul trupei Voltaj, Călin Goia, s-a declarat fericit de calificarea în finala Eurovision, fiind de părere că votul dat reprezintă o susținere a mesajului piesei ''De la capăt''.

"Suntem foarte, foarte, foarte fericiți", a declarat Călin Goia, într-o conferință de presă, susținută marți noaptea, după anunțarea țărilor calificate în finala Eurovision. "Dacă ne-ați votat înseamnă că ne-ați susținut mesajul", a adăugat el. Șefa delegației României, Liana Stanciu, a completat, menționând că acesta este al 21-lea an consecutiv în care România se califică în finala Eurovision.

Călin Goia a adăugat că la Viena au fost alături de el și cei doi fii ai lui, în vârstă de 7 și 8 ani, amintind că piesa "De la capăt" vorbește despre copiii lăsați în urmă de părinții care lucrează în străinătate. "E imperativ să rezolvăm această problemă, situația trebuie rezolvată imediat. Suntem parte a Europei. Suntem o trupă cu vechime. E minunat că putem împărtăși acest mesaj cu voi", a declarat Călin Goia, care a adăugat că situația copiilor care cresc fără părinți nu este doar una românească.

"Duminică, pe covorul roșu, am vorbit cu un polonez care mi-a spus că sunt 2 milioane de polonezi care lucrează în străinătate. Am început să plâng. Nu e doar problema noastră", a adăugat solistul trupei Voltaj. Întrebat cu ce mare artist ar dori să cânte în turneu, Călin Goia a răspuns: "Bono de la U2".

În cadrul conferinței de presă, reprezentanții țărilor calificate au tras la sorți în ce jumătate a finalei vor cânta sâmbătă. Voltaj va cânta în cea de-a doua jumătate a finalei Eurovision.

Trupa Voltaj s-a calificat în finala Eurovision, după prima semifinală a concursului cântecului european, ce a avut loc marți, la Wiener Stadthalle.

Alături de Voltaj s-au mai calificat în finală reprezentanții Albaniei, Armeniei, Rusiei, Ungariei, Serbiei, Belgiei, Estoniei, Greciei și Georgiei.

Votul publicului și votul juriului de specialitate au avut ponderi egale în stabilirea clasamentului.

Cea de-a doua semifinală Eurovision are loc joi, iar marea finală — sâmbătă.

Show-ul primei semifinale a fost deschis de către Conchita Wurst, cu "Rise Like a Phoenix" — cântec cu care a câștigat ediția din 2014 a Eurovision — în acompaniamentul orchestrei radioului public austriac. AGERPRES 


populare
astăzi

1 Fotografia care i-a convins pe români că sunt urmașii dacilor. Acum un secol, un scoțian a surprins-o într-un sat uitat din munți

2 Capul Verde, paradisul exotic ascuns al turismului sexual. Băieții Western Union și secretele nevăzute

3 Kim Kardashian a lansat un model de bikini, cu floci multicolori...

4 „Gata cu împușcăturile”. Mesajul lui Trump după întâlnirea cu Zelenski: „Granițele să se oprească acolo unde sunt”

5 Cum ar putea ajunge avionul lui Putin în Budapesta: escortat de avioane turcești și sârbe, pe o rută de 5.000 de km