Camelia Potec, realeasă preşedintă a Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern

Fosta înotătoare Camelia Potec a fost realeasă în funcţia de preşedintă a Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, marţi, în cadrul Adunării Generale de alegeri a forului naţional, desfăşurată la Complexul Olimpic ''Sydney 2000'' de la Izvorani, potrivit site-ului oficial al organizaţiei.

Campioana olimpică de la Atena este aleasă în această funcţie, pe care o ocupă din 2013, pentru a treia oară consecutiv.

Alături de Camelia Potec, echipa aleasă tot cu unanimitate de voturi este compusă din vicepreşedinta Diana Iuliana Mocanu Adetu şi şase membri ai Biroului Federal, Carmen Bunaciu, Răzvan Ionuţ Florea, Ion Bădescu, Dan Ardelean (toţi la înot), Florin Avasiloae (sărituri în apă) şi Marius Mihail Grigore (pentatlon modern). Din Biroul Federal mai fac parte, ca membri de drept, conform statutului FRNPM, Daniela Mihaela Ilieş - contabil şef - şi Silviu Vasile Anastase - antrenor federal de înot.

După alegeri, noul Birou Federal s-a întrunit, tot marţi, în prima sa şedinţă, prilej cu care Matei Giurcăneanu a fost numit în funcţia de secretar general.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Lio, ce făcurăm, fete? / Verdict dur de la CEDO pentru judecătorii români care și-au cerut restanțele salariale

2 România riscă falimentul / decizia CEDO de joi pe drepturile salariale care ar putea bloca bugetul

3 Țărănoiul s-a întors acasă...

4 „Rușine să-ți fie Nicușor Dan! Ai reușit să pui România pe butuci doar pentru a salva PSD. Unde l-ai găsit pe Luca?”

5 VIDEO „Ce președinte american ar spune așa ceva?” / Fost oficial de la Casa Albă: De ce ar fi fost Donald Trump compromis de Putin