Camera Deputaţilor - Ludovic Orban trece de la Comisia de sănătate la cea pentru drepturile omului

Camera Deputaţilor - Ludovic Orban trece de la Comisia de sănătate la cea pentru drepturile omului

Fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban va face parte din Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a Camerei Deputaţilor.

Şi alţi deputaţi care au demisionat în această perioadă din grupul parlamentar al PNL au fost schimbaţi din comisiile în care activau.

Plenul a modificat, miercuri, anexa la Hotărârea nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale forului legislativ, la solicitarea grupului parlamentar PNL.

S-au înregistrat 232 de voturi "pentru", unul "împotrivă", 67 de abţineri şi trei deputaţi nu au votat.


Grupul USR s-a abţinut de la vot. Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a transmis că trebuie să continue coaliţia PNL-USR-UMDR.

"Grupul USR s-a abţinut de la acest vot, pentru că noi, cei de la USR, credem că locul deputaţilor PNL pe care îi văd acum în spatele sălii, în ultima bancă, este mai în faţă. Locul lor este acolo unde am început această construcţie politică în decembrie anul trecut, construcţia politică a coaliţiei PNL-USR-UDMR, o coaliţie care în opinia noastră trebuie să continue", a argumentat Moşteanu.

Ludovic Orban a replicat că este "onorat de această mişcare" şi a atras atenţia că, dacă va dori să refacă coaliţia, PNL va pierde în unele comisii majoritatea prin mutarea unor deputaţi "într-un batalion disciplinar".

"Voi fi deputat în Comisia pentru drepturile omului şi, slavă Domnului, sub preşedintele Iohannis şi sub actuala guvernare se încalcă sistematic drepturile omului, ca atare voi avea posiblitatea să mă bat pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Pe de altă parte, nu pot să nu menţionez că mie mi se pare absurd demersul ăsta de pedepsire a liberalilor care au conştiinţă şi de mutarea din comisiile în care practic şi-au desfăşurat activitatea în care au cunoştinţă, profesionalismul necesar, pentru a contribui la legi bune şi mutarea undeva, aşa, într-un fel de batalion discipliniar cu atât mai mult cu cât noi, deputaţii care ne-am dezafiliat, suntem membri ai PNL. Şi vă atrag atenţia că, în cazul în care ne schimbaţi din aceste comisii, grupul PNL nu mai are dreptul să ne înlocuiască şi veţi pierde majoritatea, decât dacă cumva vreţi să faceţi Guvern cu PSD-ul şi majoritate cu PSD. Dar, dacă vreţi să refaceţi coaliţia de centru-dreapta, dacă ne scoateţi din comisiile respective, veţi pierde majoritatea", a explicat Orban.

Potrivit hotărârii aprobate, deputatul Ionel Dancă a fost retras din calitatea de membru al Comisiei pentru afaceri europene, fiind trecut la Comisia pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi.

Constantin Şovăială a fost retras din calitatea de preşedinte şi de membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi desemnat membru al Comisiei pentru ştiinţă şi tehnologie.

A mai fost retras Ion Ştefan din calitatea de membru al Comisiei pentru industrii şi servicii, iar Luminiţa Barcari de la Comisia pentru învăţământ. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 De citit! / O fostă agentă a Secret Service dezvăluie ce i-a spus Putin lui Bush, în 2008, la București

2 „Ce ne va trimite data viitoare? Perne?” / Vitali Klitschko, „fără cuvinte” după ajutorul militar promis de Germ…

3 N-au leac! / Priviți ce hartă le-au prezentat ucrainenii americanilor!

4 VIDEO Încă o dovadă că USR este doar un hârdău de rahat care încă n-a explodat

5 De belea! Alexandra Stan, din ce în ce mai fierbinte! Să nu dea iar în clocot...