Camera Deputaților / Comisia juridică: Proiectul privind grațierea - dezbateri pe fond săptămâna viitoare

Dezbaterile pe fond la proiectul de lege pentru grațierea unor pedepse și a unor măsuri educative privative de libertate vor începe săptămâna viitoare în Comisia juridică a Camerei Deputaților, a anunțat luni președintele comisiei Eugen Nicolicea.

El a precizat că termenul pentru depunerea amendamentelor este până marți.

"Vom intra pe fond probabil săptămâna viitoare", a spus acesta.

Termenul de depunere a raportului Comisiei juridice este 20 iunie.

Proiectul a fost adoptat tacit de Senat, după ce termenul pentru dezbatere și aprobare s-a împlinit la data de 23 mai.

Înregistrat la Senat la 1 februarie 2017, proiectul de lege al Guvernului privind grațierea unor pedepse a fost dezbătut și amendat semnificativ în Comisia juridică, condusă atunci de senatorul PSD Șerban Nicolae, fiind întocmit un raport de admitere pe 8 mai.

Plenul Senatului a decis, ulterior, retrimiterea la Comisia juridică a proiectului de lege privind grațierea unor pedepse, pentru o săptămână, decizia fiind una politică, luată de coaliția PSD-ALDE, care a susținut că legea trebuie adoptată în forma Guvernului și nu în varianta Comisiei juridice. Totodată, Șerban Nicolae a fost înlocuit de conducerea PSD de la șefia Comisiei juridice cu Robert Cazanciuc, fiind astfel sancționat pentru atitudinea sa în privința legii grațierii.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte