Campania de vaccinare anti-COVID/ 45.184 de persoane - imunizate în ultimele 24 de ore

Comitetul naţional pentru vaccinarea anti-COVID (CNCAV) informează că în ultimele 24 de ore au fost administrate 45.184 de doze de vaccin, dintre care 30.991 - Pfizer, 6.496 - AstraZeneca şi 7.697 - Moderna, potrivit datelor puse la dispoziţie de INSP prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.

CNCAV arată că 37.324 de persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar doza a doua de ser au primit-o 7.860 de persoane.

Până în prezent, de la debutul campaniei de vaccinare, pe 27 decembrie 2020, au fost administrate 1.826.786 de doze unui număr de 1.174.218 persoane, dintre care 521.650 cu o doză, iar 652.268 şi cu doza a doua.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 71 de reacţii adverse, şase de tip local şi 65 de tip general. De la începutul imunizării, s-au înregistrat 6.049 de reacţii adverse la vaccinurile Pfizer, Moderna şi AstraZeneca. AGERPRES


populare
astăzi

1 Viaductul de la Nădășelu, ridicat în timp record peste cimitirul din sat

2 Oamenii de afaceri Gregor Hudohmet și Dragomir Theodor Cristian, arestați preventiv 30 de zile după ce ar fi cerut șpagă 450.000 euro de la o altă fir…

3 Circulația pe lotul Sibiu-Boița de pe A1 va fi oprită: șoferii revin pe DN7

4 Suspectă treabă... / Afacerea gazului lichefiat: culisele contractului de lobby de la Cotroceni

5 Portița din Pacific / insula unde chinezoaicele nasc copii cu cetățenie SUA