Campionatul mondial de cărat nevestele în spate, câștigat în acest an de o pereche de finlandezi

Campionatul mondial de cărat nevestele în spate, desfășurat în Finlanda, a fost câștigat în acest an de un cuplu de localnici, Taisto Miettinen și Kristiina Haapanen, care și-au devansat adversarii cu două secunde, informează duminică DPA.

Sursa foto: (c) Wife Carrying World Championships — Eukonkannon MM-kisat (OfficialFanPage) /Facebook

Marii învinși au fost americanii Mischa Freystaetter și Rie Takano, care s-au clasat pe locul al doilea la campionatul desfășurat sâmbătă la Sonkajarvi. Cel de-al treilea loc a revenit, de asemenea, unui cuplu din țara gazdă, Finlanda.

The reigining world champions year 2017, Taisto Miettinen and Kristiina Haapanen arriving to the watering hole.

Posted by Wife Carrying World Championships — Eukonkannon MM-kisat (OfficialFanPage) on Saturday, July 1, 2017

Campionatul mondial de cărat neveste în spinare are loc la Sonkajarvi, în estul Finlandei, la circa 500 de kilometri nord de capitala Helsinki, începând din 1992.

Concurenții au de parcurs un traseu de 253,5 metri, în cadrul căruia trebuie să se confrunte cu mai multe obstacole, printre care trecerea unui șanț cu apă de un metru adâncime. Cuplul care parcurge această distanță în cel mai scurt timp este declarat câștigător.

Potrivit regulamentului, soția purtată în spate "poate fi a ta, a vecinului (tău)" sau "poate ai găsit-o mai în față", dar, cel mai important, "toți participanții trebuie să se distreze".

AGERPRES


populare
astăzi

1 Va interzice Nicușor Dan și TVR la Cotroceni după atacurile Sorinei Matei?

2 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

3 Premieră în Marea Baltică / navă rusă lovită și avioane NATO ridicate de la sol

4 Blocaj în contractul Oerlikon / sistemele Armatei nu au trecut testele tehnice

5 Un obiect misterios care accelerează în spațiu ar putea fi o navă sovietică