Canada: Poliţia cercetează circumstanţele tentativei de otrăvire a preşedintelui Trump; suspectă, o femeie de 53 de ani

Canada: Poliţia cercetează circumstanţele tentativei de otrăvire a preşedintelui Trump; suspectă, o femeie de 53 de ani

O unitate specializată a poliţiei federale canadiene a efectuat luni o percheziţie în regiunea oraşului Montreal în legătură cu scrisoarea otrăvită adresată preşedintelui american Donald Trump, precum şi cu alte cinci scrisori similare trimise în Texas, informează AFP citând surse poliţieneşti.

Percheziţia, parte a unei solicitări de asistenţă din partea poliţiei federale americane, urmează arestării unei suspecte în timp ce încerca să intre în SUA din Canada. Femeia, care purta o armă de foc în timpul arestării, trimisese un plic adresat preşedintelui Trump ce conţinea ricină, precum şi alte scrisori otrăvite la cinci adrese din Texas.

"Pot confirma că plicuri ce conţin ricina otrăvitoare şi mortală mi-au fost trimise prin poştă mie şi la trei membri din echipa mea", a declarat pe Twitter Eddie Guerra, şeriful comitatului Hidalgo din statul Texas, care a precizat că nimeni nu a avut de suferit.

Suspecta este Pascale Ferrier, în vârstă de 53 de ani, cetăţean canadian de origine franceză, potrivit presei canadiene.

Apariţia sa în instanţa americană, programată pentru luni, a fost amânată, urmând să aibă loc marţi după-amiază.

Potrivit CBC, suspecta a fost anterior condamnată la închisoare în SUA după ce a fost prinsă conducând cu permis de conducere fals.

Poliţia canadiană nu a dorit să divulge dacă apartamentul situat într-o clădire din Longueuil, la sud de Montreal, şi care a fost percheziţionat luni, este locuinţa suspectei.

Ricina, otravă produsă prin prelucrarea boabelor de ricin, este fatală chiar şi în doze mici dacă este înghiţită, inhalată sau injectată şi nu are antidot.

Toată corespondenţa adresată Casei Albe este inspectată şi sortată în nişte depozite din apropierea capitalei federale Washington, plicul ucigaş fiind astfel interceptat înainte de a ajunge la reşedinţa preşedintelui american. AGERPRES


populare
astăzi

1 DOCUMENTE „Realitatea este mult mai nuanțată și diferită” / Unul dintre cei mai importanți economiști români arată că nu politicienii și clientela de pa…

2 „Toți vor cash, altfel nu mai vin” / Un cunoscut jurnalist dezvăluie un fenomen care se întâmplă deja în relațiile dintre terți deși nu s-a mărit nicio …

3 BREAKING „Ani la rând ni s-a spus că România crește. Ni s-au livrat iluzii” / Mesaj dramatic al ministrului finanțelor!

4 Avertisment dur de la românul care conduce 100 de războinici în prima linie în Ucraina. „Asta nu se face în România și e grav”

5 ALERTĂ Guvernul a aprobat ordonanța care plafonează la 300 lei brut sporul de condiții vătămătoare pentru bugetari!