Când mai citiți texte scrise de madam judecătoare să știți că procurorii DNA i-au găbjit futacul

Când mai citiți texte scrise de madam judecătoare să știți că procurorii DNA i-au găbjit futacul

Când mai citiți texte scrise de madam judecătoare să știți că procurorii DNA i-au găbjit futacul.

„Media controlata de viitori penali distribuie intr-o veselie postarile pe FB ale judecatoarei Adriana Stoicescu, președintele Tribunalului Timiș. "Noapte bună, democrație și stat de drept" spune doamna judecator cu referire la intentia Guvernului de defiintare a Sectiei Speciale.

Ce nu spun trompetele Adrianei este faptul ca aceasta critica procurorii DNA si anchetele acestora dupa ce, in baza unui dosar instrumentat de DNA Timisoara, politistul Nicu Fiat Mihaitoaia a incasat 6 ani inchisoare pentru luare de mita. El aranja suspendarea arestului la domiciliu in cazul unui suspect, ba mai mult i-a promis o pedeapsa cu suspendare.
Nicu Fiat a fost chiar iubitul judecatoarei, relatie recunoscuta de aceasta.

Partea si mai nasoala este ca inainte de condamnare, politistul nostru a disparut, fiind cautat international.
Asadar, doamna judecator, lasata fara sustinere sentimentala de procurorii rai de la DNA a ramas si fara sustinere fizica, abuzatul Mihaitoaia fiind disparut.
"Noapte buna, Nicu Fiat". Semnat, Adriana Petronela S.”, scrie jurnalistul Virgil Burlă pe Facebook.

Președintele Tribunalului Timiș susține că deființarea SIIJ are ca scop îngroparea abuzurilor săvârșite împotriva magistraților incomozi/ „În curând, staborul va redeveni o opțiune”

Judecătoarea Adriana Stoicescu, președintele Tribunalului Timiș, a afirmat, într-o postare pe Facebook, că desființarea Secției speciale are ca obiectiv ”îngroparea definitivă” a abuzurilor comise împotriva magistraților incomozi. Stoicescu este cunoscută deja pentru poziții de susținere a SIIJ, ea sprijinind, de asemenea, ideea numirii Danei Gîrbovan ca ministru al Justiției.

„Într-o ţară în care oamenii mai au încredere doar în Zâna Măseluţă şi în care, în curând, staborul va redeveni o opţiune, nimeni nu vorbeşte despre adevărata miză a desfiinţării Secţiei Speciale. Aceea de a îngropa definitiv abuzurile săvârşite împotriva magistraţilor incomozi. Şi de a o lua de la capăt, eventual. Între ţipete politicianiste şi păreri emise la un pahar, niciun profesionist nu a ieşit să explice ce a însemnat şi ce poate însemna, conferirea competenţei de cercetare a magistraţilor unor procurori care, în acelaşi timp, sunt părţi în cauzele deduse judecăţii”, a scris Adriana Stoicescu.

Ea a reclamat faptul că a fost încălcat, în anii precedenți, dreptul la o judecată imparțială și independentă prin faptul că procurorii au avut capacitatea de a urmări penal judecătorii care nu dădeau sentințe care să le convină.

”Cât de corect poţi să judeci când ştii că procurorul tău de şedinţă poate începe mâine urmărirea penală împotriva ta, în baza unui denunţ formulat de un condamnat pe care tu, judecător corect, l-ai trimis după gratii? Cât de imparţial te poţi pretinde când şi se poate flutura, ani la rând, dosarul de urmărire penală pe numele tău, dacă dai cumva semne de prea multă independenţă?”, a afirmat judecătoarea.

Ea crede că desființarea secției ar demonstra că justiția nu este decât obiectul unui ”troc murdar” între politicieni. ”Când numirea procurorilor de rang înalt s-a făcut pe principiul unu de la mine unu de la tine, la ce să te aştepţi? Dacă cineva îşi imaginează că politicienii îşi doresc, prin desfiinţarea Secţiei, apărarea independenţei magistraţilor, se înşeală amarnic. Ei îşi doresc continuarea luptei anticorupţie pe hârtie, garantată doar împotriva adversarilor politici, cu largul concurs al unor judecători reduşi la tăcere”, crede  Stoicescu.

Judecătoarea crede că următorul pas în subordonarea justiției pe care o reclamă ar fi reîntoarcerea inspectorilor judiciari la Ministerul Justiției.

„Căci nu va mai avea nimeni timp să se gândească la dreptate şi aplicarea legii, la corectitudine. Vom fi ocupaţi să pronunţăm soluţii potrivite, menite să ne asigure liniştea şi libertatea. Următorul pas va fi desfiinţarea Inspecţiei Judiciare, reîntoarcerea la inspectorii judiciari din cadrul Ministerului Justiţiei, tribunalele populare conduse de oamenii puterii. Totul cu largul concurs al celor care nu citesc şi fac politică, deşi ar trebui să citească şi să nu facă politică. Noapte bună, democraţie şi stat de drept!”, a conchis Stoicescu.

Judecătoarea Adriana Stoicescu a fost printre cei 30 de președinți de tribunale din  țară care a cerut CSM să pună capăt protestelor magistraților din acea perioadă. Ea s-a remarcat prin mesajele de pe Facebook împotriva aşa ziselor abuzuri ale procurorilor şi a „falşilor apostoli ai luptei anticorupţie”.

În perioada în care Dana Gîrbovan a fost candidatul desemnat de guvernul Dăncilă la postul de ministru al Justiției, Stoicescu a fost una dintre susținătoarele sale cele mai vehemente.

„Atacurile imunde la adresa Danei Garbovan dovedesc micimea incredibila a unei societati rupta complet de normalitate si moralitate. Politicienii corupti in tovarasie cu interlopii sponsori nu isi pot imagina o
justitie altfel decat cea pe care aproape au reusit sa si-o creeze. Pseudo justitia lor. A pseudo politistilor, agramati si burtosi, platiti regeste sa anunte cand vine potera cu vreo enervanta perchezitie domiciliara. A pseudo procurorilor, cei care au pus bazele republicii lor, in care inculpatul spune ce lapte a supt de la mama doar sa isi scape sotia insarcinata de un mic viol, asa cum discret i s-a sugerat ca s-ar putea intampla daca nu declara ce trebuie. A pseudo judecatorilor care scriu minute la dictare, asteptand infrigurati concediul intr-o tara exotica, pentru a sta linistiti in jacuzzi cu prietenul tocmai salvat…”, scria Stoicescu pe Facebook în acea perioadă.


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”