Candidaţii la şefia SIIJ susţin interviurile la CSM

Candidaţii pentru funcţia de procuror-şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie susţin, marţi, interviurile la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Procurorii Adina Florea, Sorin Eugen Iasinovschi şi Bogdan Ciprian Pîrlog au îndeplinit condiţiile pentru participare la concursul pentru şefia Secţiei.

Iniţial, candidatura lui Bogdan Ciprian Pîrlog a fost respinsă, motivul fiind "lipsa de vechime efectivă de 18 ani în funcţia de procuror", ca, ulterior, pe 4 iunie, plenul CSM să admită contestaţia formulată de acesta şi să permită susţinerea interviului pentru conducerea SIIJ.

Vinerea trecută, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind eliberarea din funcţia de procuror a lui Gheorghe Stan, şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a demisiei.

Gheorghe Stan a fost numit judecător la Curtea Constituţională din partea Camerei. El a fost propus de Partidul Social Democrat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Impozit dublu pe tot apartamentul pentru balcoanele închise ilegal din 2026

2 Cât ajunge să coste verificarea obligatorie a centralei termice înainte de iarnă

3 Episod autentic de iarnă joi, 15 octombrie: ninsori și viscol la munte

4 „Ai băut ceva?” Scandal monstru între Ponta și Miruță, în direct la TV: „Băi, mincinosule, îmi vine să vomit când te ascult”. De la ce s-au luat

5 STENOGRAME Cinismul PSD în spatele ușilor închise: disperarea după „pârghii” și teama de AUR